Descoperită de fiziologul rus Ivan Pavlov, conditionarea clasică este un tip de învățare inconștientă sau automată. Acest proces de învățare creează un răspuns condiționat prin asocieri între un stimul necondiționat și un stimul neutru.
Ce este condiționarea clasică?
Cu alte cuvinte, condiționarea clasică implică plasarea unui stimul neutru înaintea unui reflex natural. În experimentul clasic al lui Pavlov cu câinele, semnalul neutru era un sunet, iar reflexul natural era salivarea ca răspuns la mâncarea ce urma sunetul. Prin asocierea stimulului neutru (sunetul) cu stimulul necondiționat (alimentul), doar sunetul ar putea produce răspunsul de salivație.
Deși condiționarea clasică nu a fost descoperită de un psiholog, ea a avut o influență extraordinară asupra școlii de gândire cunoscută sub numele de behaviorism. Behaviorismul presupune că toată învățarea are loc prin interacțiuni cu mediul și că mediul modelează comportamentul.
Condiționarea clasică – denumită uneori și condiționarea pavloviană – folosește câțiva termeni diferiți pentru a explica procesul de învățare.
Stimul necondiționat
Un stimul necondiționat este un stimul sau declanșator care duce la un răspuns automat. De exemplu, dacă bate vântul este posibil să ți se facă frig.
Stimul neutru
Un stimul neutru este un stimul care nu declanșează inițial un răspuns singur. Dacă vezi o minge de plajă în nisip, de exemplu, nu declanșează neapărat un răspuns. Asta ar face din el un stimul neutru.
Stimul conditionat
Un stimul condiționat este un stimul care a fost cândva neutru (nu a declanșat un răspuns), dar acum duce la un răspuns. Dacă obișnuiai să nu fii atent la un câine care trece pe stradă până când ai fost mușcat de unul, acum simți frică de fiecare dată când vezi un câine. Astfel, câinele a devenit un stimul condiționat.
Răspuns necondiționat
Un răspuns necondiționat este un răspuns automat sau un răspuns care apare fără să gândim atunci când este prezent un stimul necondiționat. Daca simți mirosul mâncarii tale preferate și îți lasă gura apă, acesta este un raspuns necondiționat.
Răspuns condiționat
Un răspuns condiționat este un răspuns învățat sau un răspuns care este creat acolo unde nu a existat niciun răspuns înainte. Revenind la exemplul cu câinele, frica pe care ai început să o experimentezi este un răspuns condiționat.
Condiționarea clasică implică formarea unei asocieri între doi stimuli, rezultând un răspuns învățat. Există trei faze de bază ale acestui proces.
Faza 1: Înainte de condiționare
Prima parte a procesului clasic de condiționare necesită un stimul natural care va genera automat un răspuns. Salivarea ca răspuns la mirosul alimentelor este un bun exemplu de stimul natural.
În această fază a procesului, stimulul necondiționat are ca rezultat un răspuns necondiționat. De exemplu, prezentarea alimentelor în mod natural și automat declanșează un răspuns de salivare.
În acest moment, există, de asemenea, un stimul neutru care nu produce nici un efect — încă. Abia când stimulul neutru este asociat cu stimulul necondiționat, acesta va ajunge să evoce un răspuns.
Faza 2: În timpul condiționării
În timpul celei de-a doua faze a procesului de condiționare clasică, stimulul anterior neutru este asociat în mod repetat cu stimulul necondiționat. Ca rezultat al acestei împerecheri, se formează o asociere între stimulul anterior neutru și stimulul condiționat.
În acest moment, stimulul odată neutru devine cunoscut sub numele de stimul condiționat. Subiectul a fost acum condiționat să răspundă la acest stimul. Stimulul condiționat este un stimul anterior neutru care ajunge în cele din urmă să declanșeze un răspuns condiționat.
Faza 3: După condiționare
Odată ce asocierea s-a făcut între stimulul necondiționat și stimulul condiționat, prezentarea stimulului condiționat singur va evoca un răspuns – chiar și fără stimulul necondiționat. Răspunsul rezultat este cunoscut sub denumirea de răspuns condiționat .
Răspunsul condiționat este răspunsul învățat la stimulul anterior neutru. În faza de după condiționare, stimulul condiționat singur declanșează răspunsul condiționat.
Principii cheie ale condiționării clasice
Behavioristii au descris o serie de fenomene diferite asociate condiționării clasice. Unele dintre aceste elemente implică stabilirea inițială a răspunsului, în timp ce altele descriu dispariția unui răspuns. Aceste elemente sunt importante în înțelegerea procesului clasic de condiționare.
Există cinci principii cheie ale condiționării clasice.
Achiziţie
Achiziția este etapa inițială a învățării când un răspuns este stabilit pentru prima dată și întărit treptat. În timpul fazei de achiziție a condiționării clasice, un stimul neutru este asociat în mod repetat cu un stimul necondiționat.
După ce se face o asociere, subiectul va începe să emită un comportament ca răspuns la stimulul anterior neutru, care acum este cunoscut sub numele de stimul condiționat. În acest moment putem spune că răspunsul a fost dobândit.
Extincţie
Extincția este atunci când aparițiile unui răspuns condiționat scad sau dispar. În condiționarea clasică, acest lucru se întâmplă atunci când un stimul condiționat nu mai este asociat cu un stimul necondiționat. De exemplu, dacă mirosul de mâncare (stimulul necondiționat) ar fi fost asociat cu sunetul unui fluier (stimulul condiționat), sunetul fluierului ar ajunge în cele din urmă să evoce răspunsul condiționat de foame.
Totuși, dacă stimulul necondiționat (mirosul de mâncare) nu ar mai fi asociat cu stimulul condiționat (fluierul), în cele din urmă răspunsul condiționat (foamea) ar dispărea.
Recuperare spontană
Uneori, un răspuns învățat poate reapărea brusc, chiar și după o perioadă de dispariție. Recuperarea spontană este reapariția răspunsului condiționat după o perioadă de repaos sau o perioadă de răspuns diminuat.
Generalizare
Generalizarea stimulului este tendința ca un stimul condiționat să evoce răspunsuri similare după ce răspunsul a fost condiționat. De exemplu, dacă un câine a fost condiționat să saliveze la sunetul unui clopoțel, animalul poate prezenta același răspuns la stimuli similari cu stimulul condiționat.
Discriminare
Discriminarea este capacitatea de a diferenția între un stimul condiționat și alți stimuli care nu au fost asociati cu un stimul necondiționat.
De exemplu, dacă un ton de clopoțel ar fi stimulul condiționat, discriminarea ar însemna capacitatea de a face diferența dintre tonul clopoțelului și alte sunete similare. Deoarece subiectul este capabil să distingă între acești stimuli, el va răspunde doar atunci când stimulul condiționat este prezentat.
Exemple de condiționare clasică
Răspunsul la frică
Fobiile se pot forma prin condiționarea clasică. În multe cazuri, o singură împerechere a unui stimul neutru (un câine, de exemplu) și o experiență înspăimântătoare (a fi mușcat de câine) poate duce la o fobie de durată (să-ți fie frică de câini).
Aversiunile gustative
Astfel de aversiuni pot fi produse printr-o singură împerechere a stimulului condiționat și a stimulului necondiționat.
Ele se pot dezvolta chiar dacă stimulul condiționat (gustul alimentului) este prezentat cu câteva ore înainte de stimulul necondiționat (stimulul care provoacă greață).
Formarea unor astfel de asociații poate avea beneficii de supraviețuire pentru organism. Dacă un animal mănâncă ceva care îl îmbolnăvește, trebuie să nu mai mănânce același aliment în viitor pentru a evita îmbolnăvirea sau chiar moartea.
În realitate, oamenii nu răspund exact ca și câinele lui Pavlov. Există, totuși, numeroase aplicații în lumea reală pentru condiționarea clasică. De exemplu, mulți dresori de câini folosesc tehnici clasice de condiționare pentru a ajuta oamenii să-și antreneze animalele de companie.
Aceste tehnici sunt utile și pentru a ajuta oamenii să facă față fobiilor sau problemelor de anxietate. Terapeuții ar putea, de exemplu, să împerecheze în mod repetat ceva care provoacă anxietate cu tehnici de relaxare pentru a crea o asociere.
Profesorii sunt capabili să aplice condiționarea clasică în clasă prin crearea unui mediu de clasă pozitiv pentru a ajuta elevii să depășească anxietatea sau frica. Asocierea unei situații care provoacă anxietate, cum ar fi să joace în fața unui grup, cu un mediu plăcut îl ajută pe elev să învețe noi asocieri. În loc să se simtă anxios și tensionat în aceste situații, copilul va învăța să rămână relaxat și calm.