Cum a scăpat Iahve de nevastă și a ajuns “ade­văratul” Dumnezeu

5 (2)

Începând din anii ’70, o serie de descoperiri ar­heologice care sugerau că Iahve, Dumnezeul cel as­pru din Vechiul Testament, avea iniţial o soţie, au cu­tremurat lumea ştiinţifică. Problema a fost în­toarsă pe toate feţele de specialişti şi, deşi aceştia sunt încă de­parte de a fi ajuns la un consens, tot mai mulţi cer­cetători înclină în prezent să considere că această va­riantă nu e deloc improbabilă. Care au fost desco­pe­ririle ar­heologice care au pus comu­ni­tatea ştiinţifică pe jar? Totul a început la Kuntillet Ajrud, în peninsula Sinai, de unde cercetătorii au scos la lumină inscripţii da­tate undeva în sec. IX-VIII î. Hr., făcute cu cerneală pe cioburile unor vase mari, în care apărea formula “Iahve şi Aşerah Lui”. Altă inscrip­ţie, descoperită la Khirbet el-Kom, lângă Hebron, cuprinde formula “Bine­cuvântat fie Uri­yahu, de către Iahve şi de Aşerah a Sa; el l-a salvat de duş­manii săi!”.

Unii specialişti, precum Mark S. Smith sau Andre Lemaire, au considerat că “aşerah” din inscrip­ţii nu se referă nicidecum la o zeiţă isra­elită, ci doar la un obiect de cult, un arbore stili­zat sau loc de închinare, prin care erau co­mu­nicate binecuvântările lui Iahve. Alţi cer­cetători, precum William G. Dever şi Judith Hadley, in­sistă că inscripţiile des­coperite la Kuntillet Ajrud nu vorbesc despre nimeni alta de­cât nevasta divină a lui Iahve. “Majoritatea cercetătorilor bi­blici din întreaga lume ac­ceptă drept con­vin­gătoare dovezile că Dumnezeu a avut o soţie”, declara, într-un documentar al BBC din 2011, Francesca Sta­vra­kopoulou, lector princi­pal la Universitatea din Exeter, spe­cializată în studii bibli­ce ebraice.

Cum s-a ales Iahve cu o soţie?

După cum a explicat Herbert Niehr, de la Uni­versitatea din Tübingen, evreii au fost politeişti până cel puţin în 586 î.H., după care lucrurile au început să se schimbe, ei devenind preponderent monoteişti, din secolul al II-lea î.H. Se pare că, iniţial, credinţele religioase ale israeliţilor antici se asemănau cu cele ale altor culturi locale din zona Canaanului. Zeul suprem al Creaţiei era El, care se afla în fruntea tuturor celorlalte divinităţi, precum Baal, Moloh şi Iahve. Aşerah era o zeiţă a fertilităţii şi, în unele tradiţii, era considerată soţia lui El şi mama majori­tăţii celorlalţi zei. Treptat, zeul Iahve i-a luat însă locul lui El, ca zeu central, şi aşa se face că Aşerah s-a trezit căsătorită cu cineva care-i era, odinioară, fiu.

“Divorţul” de Aşerah şi căderea zeiţei în uitare

Potrivit anumitor intrepretări, după ce a devenit principala divinitate a Regatului Israel şi a Iudeei, atât curtea regală, cât şi reprezentanţii templului au început să-l promoveze pe Iahve drept Dum­ne­zeul întregului cosmos, posedând toate calităţile atribuite anterior altor zei şi zeiţe. În secolul al VI-lea î.H., la finalul exilului ba­bilonean, s-a ajuns până la punctul în care în­săşi existenţa altor zei a fost negată, iar Iahve a fost proclamat creator al uni­ver­sului şi ade­văratul Dumnezeu al întregii lumi.

Conform unui documentar american recent, dedicat subiectului, de ascensiunea lui Iahve nu ar fi fost străine nici motivaţii de natură mai degrabă politică. Preoţii lui Iahve au făcut în mod constant tot ce le stătea în putinţă pentru a creşte puterea şi in­fluenţa divinităţii pe care o slujeau, în scopul de a-şi spori, implicit, propria putere şi influenţă. După ce au reuşit să scape de divinităţile ri­vale (cu tot cu preoţii lor), au mai rămas cu o singură problemă: soţia lui Iahve. Perse­ve­rând, neobosiţi, în strădania lor, preoţii lui Iahve au reuşit să o înlăture, în cele din urmă, şi pe aceasta, religia a devenit monoteistă iar ei s-au putut bucura în tihnă de monopolul de­plin asupra ei.

Potrivit Enciclopediei Britanice, după se­colul al III-lea Î.H., evreii au renunţat şi la folosirea numelui Iahve, înlocuindu-l în sinagogă cu “Dom­nul” (Adonai).

Cum au reuşit preoţii să scape de Aşerah

Pe lângă controversatele teorii descrise mai sus cu privire la presupusa calitate de soţie a lui Iahve, exis­tă şi alte câteva, mai nuanţate. Una dintre ele afirmă, de pildă, că este posibil ca Aşerah să fi fost asociată cu regina principală din Regatul Iudeei şi din Israel. Iar atunci când monarhia a dispărut, dis­pariţia completă a zeiţei ar fi putut interveni, practic, de la sine.

O altă teorie face distincţia între religia oficială, ca­­re-i aparţinea elitei, şi “religia populară”, a ma­selor, în Israelul antic. Ideea poate fi mai bine înţeleasă dacă facem o comparaţie cu modul în care s-a răspândit creştinismul: deşi această religie monoteistă a devenit religia oficială a unor regate, unele părţi ale populaţiei, în special cele din pătura de jos, au continuat secole de-a rândul să se închine, în paralel, şi unor zeităţi păgâne, folosind artefacte şi scriind inscripţii dedicate acestora.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.