Dacă privești evoluția umană, chiar de la începuturi, de acum circa 2,4 milioane de ani (odată cu apariția prezumptivului Homo habilis), și până azi, observi o situație bizară. Anume că pe aproape 99% din existența ei, umanitatea a trăit la nivel paleolitic (epoca veche a pietrei). Sunt sute de mii de ani în care pare că nu se inventează nimic (în unele locuri chiar nu se inventează nimic). Apoi, dintr-o dată, are loc un veritabil boom. Apariția agriculturii dă startul unei evoluții fără precedent, una care continuă și azi.
O idee interesantă spunea că acele comunități paleolitice au fost incapabile de inovații majore pentru simplul fapt că nu exista o comunicare între ele. Că relațiile erau la nivel minimal, iar transmiterea informațiilor rareori avea loc. Ca în cazul unei comunități de babuini, în care dacă autorul unei invenții moare, invenția moare cu el.
Se pot spune multe despre comunitățile de Homo sapiens din paleolitic, se poate specula mult, dar nu că nu interacționau puternic și că nu făceau schimb de informații. De fapt, tocmai asta să fi fost cheia supraviețuirii lor. Un exemplu loco, cel de la situl paleolitic de la Poiana Cireșului, aflat la periferia orașului Piatra Neamț. Acolo există obiecte de podoabă, realizate din melci perforați (la nivel calibrat de cca. 31.000 de ani), melci ce aparțin unei specii endemice zonei mediteraneene. La peste 800 de kilometri distanță.
Iar aici se poate specula iar. Că populația aceasta migra pe distanțe uriașe sezonier? Că, de fapt, era vorba de schimburi comerciale cu alte comunități din sudul Europei? Că era vorba chiar de schimb de oameni, pentru a preveni cosangvinarea? Ultimele două ipoteze par cele mai plauzibile. Ideea care primează însă este ce a relațiilor interumane, a interacțiunii dintre diferitele comunități. Fapt care nu mai este atât de pregnant în cadrul comunităților neanderthaliene.
Mai degrabă, apariția agriculturii a permis constituirea unor comunități mult mai mari decât cele paleolitice. Și un răgaz mult mai mare pentru gândire decât în cazul grupărilor de vânători-culegători. Despre surplusul de hrană, chiar dacă lipsit de diversitate, nici nu mai pomenesc. Ba chiar a permis o durată mai mare de viață.
Dar asta este o privire oarecum simplistă. De ce? Pentru că privind în detaliu paleoliticul, pașii premergători evoluției culturale și tehnologice de mai târziu sunt evidenți. Sunt rari, dar ei există. Să vă ofer un simplu exemplu. Când s-a inventat ceramica? Cei mai mulți ar spune că în neolitic. Fals! Ceramica a apărut în paleolitic. Doar că nu s-au făcut oale și ulcele din ea, ci doar statuete. Gândiți-vă ce ar fi însemnat pentru un vânător să călătorească după turma de reni, cu oala de lut după el! Nu, nu era practic. În Japonia și estul extrem al Asiei, spre exemplu, vasele de ceramică ajung și la 15.000 – 20.000 de ani. Acolo erau comunități de pescari, iar nevoia unei astfel de inovații i-a împins spre ea.
O altă ipoteză deosebit de interesantă vorbește despre o așa-numită „capcană a preistoriei”. Iar asta face trimitere la numărul relativ mic de membri ai unei comunități (o astfel de comunitate se estimează că avea, în medie, între 30 și 50 de indivizi). Practic, capcana sus numită se referă la incapacitatea evoluției personale. Indivizilor nu le era permis să acceadă la prea multă putere.
Pe măsură ce au apărut grupurile sedentare, mai numeroase, ar fi apărut și primele organizații și primele personaje a căror autoritate nu se mai baza strict pe reputație (spre exemplu, cât de bun vânător este), ci pe abilitatea lor de a rezolva problemele absolut noi ale unei comunități, sau chiar de a coordona oamenii capabili să facă așa ceva. Iar asta ar fi permis nu doar emergența unor idei, ci și transmiterea fără precedent a informațiilor. Este vorba, oarecum cinic vorbind, despre putere politică în stare pură.
Evident, problematica paradoxului sapient este una extrem de complexă. De asta nici nu a fost rezolvată până în prezent. Pentru a încerca să o explici și să o înțelegi implică nenumărate domenii ale științei, de la arheologie până la neuroștiințe.
Rămân totuși câteva întrebări. Spre exemplu, aveau oamenii de acum 30.000 de ani aceleași capacități cognitive cu cele ale noastre? Cei mai mulți ar spune că da. Ba unii ar spune că acele capacități apăruseră chiar de acum 50.000 -60.000 de ani. Nivelul inteligenței umane al populațiilor gravettiene, spre exemplu, era similar cu cel al omului modern. Doar că gravettienii trăiau într-o altă lume, complet diferită de cea de azi. De ce s-a făcut așa de târziu pasul spre cultura și tehnologia modernă? Ei bine, răspunsul la această întrebare încă nu poate fi oferit pe de-a întregul. Ceea ce avem reprezintă doar crâmpeie dintr-un uriaș puzzle care încă așteaptă să fie completat.
