Dezastrele care au marcat istoria NASA
0 (0)

Dezastrele care au marcat istoria NASA

Istoria NASA este presărată de tragedii care au cutremurat o lume întreagă.

Perioada 27 ianuarie – 1 februarie este considerată cea mai neagră pentru Agenţia spaţială nord-americană, care a înregistrat, în ani diferiţi, trei dezastre (Apollo 1, Challenger şi Columbia) în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi astronauţi.

La data de 31 ianuarie, NASA îşi comemorează astronauţii pieriţi în misiunile de cucerire a spaţiului. În acest an, Agenţia spaţială nord-americană va marca trecerea a 36 ani de la catastrofa navetei Challenger din 28 ianuarie 1986.

27 ianuarie 1967.

Pentru trei astronauţi americani, Virgil Grissom, Edward Withe şi Roger Chaffee, era o zi de antrenament plaforma de lansare de la Cape Kennedy – Florida, aşa cum s-a numit Cape Canaveral în deceniul 1963-1973. Astronauţii făceau teste de verificare a navetei spaţiale Apollo 204 (AS-204) cu care urma să efectueze misiunea Apollo 1, primul zbor cu echipaj al NASA. Misiunea în spaţiu era programată pentru lansare a data de 21 februarie 1967 şi ar fi durat 14 zile. Astronauţii se aflau în modulul de comandă al navetei, la punctul de lansare, derulându-şi programul de pregătire, când la bordul navetei a izbucnit un incendiu.

Chiar în timpul numărătorii inverse simulate, flăcările s-au „scurs“ – după cum descriu experţii NASA – în modulul de comandă, cuprinzând spaţiul în care se aflau umăr la umăr cei trei membri ai echipajului. „Avem un foc în cabină“, a anunţat panicat comandantul Grisson.

Infernul s-a dezlănţuit.

Virgil Grissom, Edward White şi Roger Chaffee au rămas captivi în interiorul modulului de comandă, arzând de vii. Toate lansările NASA au fost suspendate timp de aproape un an, până la terminarea anchetei. Sursa incendiului n-a fost determinată vreodată, cauza izbucnirii focului fiind pusă pe seama unor defecte de proiectare a modulului de comandă şi a condiţiilor de testare, care cuprindeau o atmosferă presurizată cu 100% oxigen, cu multe fire ce puteau declanşa un scurtcircuit, cu materiale inflamabile din care erau compuse inclusiv costumele astronauţilor, precum şi carenţe în designul şi funcţionarea căilor de evacuare.

După tragedie, NASA a schimbat sistemul de numerotare a zborurilor. Prima lansare a fost a rachetei Saturn V şi a avut loc în noiembrie 1967, primind direct numele de Apollo 4. Ulterior, lansarea navetei spaţiale AS-204 a fost desemnată misiunea Apollo 5. În semn de omagiu pentru eroii pieriţi la datorie în misiunea denumită oficial Apollo 1, nicio altă misiune sau zbor NASA n-a primit denumirea de Apollo 2 sau 3.

Universul Cunoașterii :  Cei mai faimoşi gangsteri ai istoriei

Catastrofa de la 27 ianuarie 1967 a dus la corecţiile din programul lunar Apollo. După doi ani şi jumătate, omenirea a trăit momentul istoric de la 20 iunie 1969, când astronauţii Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins au ajuns pe Lună, în misiunea Apollo 11. „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire“, a rostit Neil Armstrong în clipa în care a călcat pe solul selenar. Mai târziu, liderii NASA aveau să mărturisească că primul om care ar fi trebuit să păşească pe Lună era Virgil Ivan (Gus) Grissom, comandantul echipajului Apollo 1.

Grissom este înmormântat în cimitirul naţional Arlington, alături de colegul său Chaffee, în timp ce White este îngropat în cimitirul de la West Point.

Dezastrele care au marcat istoria NASA
Echipajul Apollo 1 – (de la stânga) Gus Grissom, Edward White şi Roger Chaffee Sursă foto wikipedia.org

28 ianuarie 1986.

După câteva reprogramări de loc şi dată, din cauza vremii nefavorabile, naveta Challenger aşteaptă semnalul de lansare către spaţiu, cu un echipaj de 7 membri la bord. Misiunea era o premieră, printre astronauţi numărându-se prima profesoară care zbura vreodată în Cosmos. Christa McAuliffe (38 ani) fusese selectată dintre 11.000 aplicanţi civili, cărora NASA voia să le deschidă calea către programul spaţial. Profesoara de istorie de la Liceul Concorde din New Hampshire s-a potrivit perfect profilului căutat: o persoană comună, dar comunicativă, care să ţină lecţii de 15 minute în timp ce se afla în spaţiu. Un milion de elevi ar fi urmărit difuzarea lecţiilor oferite în direct, din Cosmos, printr-un circuit TV închis. Prezenţa profesoarei „echilibrate şi entuziaste“ la bordul navetei Challenger sporise interesul întregii naţiuni pentru lansarea de la 28 ianuarie 1986. Elevi, părinţi şi profesori erau cu ochii îndreptaţi către cer când Challenger şi-a luat zborul după numărătoarea inversă.

Dar după numai 73 secunde, sub privirile înmărmurite ale lumii care asista la transmisia în direct, naveta spaţială a explodat treptat, pulverizându-se în atmosferă. Din zborul Challenger şi echipajul său grozav rămăseseră doar frânturi. Expertiza a revelat că naveta s-a dezmembrat din cauza stratului de gheaţă care a avariat garnitura propulsorului din dreapta. Investigaţiile au scos la iveală că echipajul a supravieţuit exploziei iniţiale, dar a murit câteva secunde mai târziu. Capsula în care se aflau astronauţii a căzut în Oceanul Atlantic având impactul cu apa la o viteză de 333 km/h.

Înregistrările au dezvăluit coşmarul ultimelor clipe de viaţă ale celor 7 astronauţi, conştienţi de sfârşitul inevitabil: Christa McAuliffe, Judith A. Resnik, Gregory Jarvis, comandantul Francis R. (Dick) Scobee, Ronald E. McNair, Mike J. Smith şi Ellison S. Onizuka.

Universul Cunoașterii :  Complexa poveste a gravitatiei si a gaurilor negre
Dezastrele care au marcat istoria NASA
Echipajul navetei Challenger

1 februarie 2003

Naveta Columbia STS-107 se întoarce din misiunea începută la 16 ianuarie, cu 7 astronauţi la bord. La intrarea în atmosferă, o greşeală petrecută în timpul lansării devine fatală. Bucăţi de spumă izolatoare de la tancul extern se desprinseseră la separare, provocând avarierea panourilor din carbon de sub aripa stângă. Breşa declanşează catastrofa. Centrul de comandă NASA din Houston pierde legătura cu echipajul de pe Columbia, cu 15 minute înainte de a atinge pământul.

Astronauţii Rick D. Husband, William C. McCool, David Brown, Laurel Blair Salton Clark, Michael P. Anderson, Ilan Ramon şi Kalpana Chawla şi-au pierdut viaţa într-un dezastru despre care NASA spunea că este „imposibil“. Şi zborul Columbia înregistra o premieră: Ilan Ramon era primul cosmonaut al Israelului. Fiul unei supravieţuitoare a Holocaustului, ce trecuse prin lagărul de la Auschwitz, pilotul Ilan Ramon a lăsat un mesaj celor de pe Terra: „Lumea pare aşa fragilă, de aici din Univers. Este minunată şi paşnică, trebuie să avem grijă de ea. Sper ca liniştea care este aici să se pogoare şi asupra poporului meu, într-o zi“.

Dezastrele care au marcat istoria NASA
Echipajul NASA de pe Columbia Sursă foto wikipedia.org

Programul Apollo

Programul Apollo a fost o serie de zboruri spațiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo și racheta purtătoare Saturn 5, între anii 1961 și 1975. Proiectul, coordonat de NASA, a avut ca principal obiectiv “aselenizarea unui om și întoarcerea lui în siguranță pe Pământ până la sfârșitul decadei 1960-1970”. Acest obiectiv a fost atins cu Apollo 11 în iulie 1969.

Aselenizări (inclusiv Apollo)
Urmând succesului programelor Mercury și Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca lucrul în spațiu și zborul omului în jurul Lunii, dar nu și pe Lună. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunțului președintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni pe Lună și să-i aducă înapoi pe Pământ în siguranță până în 1970. Astfel Apollo a devenit un program de aselenizare a omului pe Lună. Programul Gemini a fost pornit la scurt timp pentru a furniza un vehicul spațial care să demonstreze tehnicile necesare pentru mult mai complicatele misiuni Apollo.

 

După opt ani de misiuni preliminare și incluzând prima pierdere de vieți omenești când astronauți ai NASA au murit într-un incendiu în timpul testelor modulului de comandă al Apollo 1, programul Apollo și-a atins scopurile odată cu Apollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, pe 20 iulie 1969 și i-a readus în siguranță pe Pământ pe 24 iulie. Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire (“That’s one small step for [a] man, one giant leap for mankind.”). Doisprezece oameni au pus piciorul pe Lună până la sfârșitul programului Apollo în decembrie 1972.

NASA a câștigat cursa spațiului, și într-un anumit sens aceasta a lăsat-o fără o direcție precisă și într-un final fără atenția publică și interesul necesar garantării unui buget mai mare din partea Congresului American. După ce Lyndon Johnson a părăsit biroul, NASA și-a pierdut principalul său susținător politic, iar Wernher von Braun a fost mutat pe o poziție de lobby în Washington. Planurile pentru proiectele ambițioase de a construi o stație spațială, stabilirea unei baze lunare și lansarea unei misiuni cu echipaj uman spre planeta Marte până în 1990 au fost propuse, dar nu a existat posibilitatea susținerii lor. Misiunea aproape dezastruoasă a lui Apollo 13, unde explozia unui rezervor de oxigen aproape a condamnat cei trei astronauți, a ajutat la recaptarea atenției și cu toate că au fost planificate 20 de misiuni Apollo, Apollo 17 a fost ultima misiune de zbor sub emblema Apollo. Programul s-a încheiat din cauza bugetelor reduse (în parte datorită războiului din Vietnam) și din dorința de a realiza un vehicul spațial reutilizabil.

(Visited 1 times, 1 visits today)
Votează articolul!
[Total: Average: ]