În Tibet, morții sunt dați vulturilor pentru a se ospăta
4.7 (9)

În Tibet, morții sunt dați vulturilor pentru a se ospăta

Înmormântările în munții tibetani prezintă o tradiție funerară izbitoare și oarecum șocantă, în care defuncții sunt oferiți vulturilor.

Această practică, adânc înrădăcinată în cultura tibetană, este cunoscută și sub denumirea de „înmormântare cerească”. Deși poate părea bizar pentru cei care nu sunt familiarizați cu el, ritualul are o valoare filozofică și de mediu semnificativă pentru tibetani.

Ritualul și execuția lui

Esența unei înmormântări  tibetane constă în simplitatea și directitatea sa. Cadavrul este disecat de către un maestru de înmormântare și apoi lăsat expus la altitudini mari, unde vulturii barbosi, sau „Dakinis” (însemnând „dansatorii cerului”), îl consumă. Acest act este atât o soluție practică la provocările de îngropare a cadavrelor pe terenul aspru tibetan, cât și o alegere filozofică, simbolizând întoarcerea corpului la natură.

În Tibet, morții sunt dați vulturilor pentru a se ospăta

Pregătirea corpului este meticuloasă. Maestrul de înmormântări taie cadavrul în bucăți și zdrobește oasele, făcându-le mai ușor de consumat pentru vulturi. Alegerea locației este de asemenea crucială, cu locuri de mare altitudine selectate pentru a atrage vulturi și din cauza imposibilității de a săpa morminte în pământul adesea înghețat.

Credințe culturale și perspective asupra morții

La baza acestei practici se află credința budistă tibetană în reîncarnare. Trupul este considerat un vas gol după moarte și oferirea lui vulturilor este văzută ca un act de caritate. Tibetanii nu se tem de moarte; în schimb, ei îl privesc ca pe o tranziție către o viață nouă.

Un aspect interesant al acestui ritual este convingerea că dacă vulturii refuză un corp, acesta este un semn rău, semnificând păcatele defunctului sau eșecul familiei în îndeplinirea ritualurilor cerute. Înainte de înmormântare, trupul este păstrat acasă timp de câteva zile, timp în care călugării fac lecturi pentru a ajuta sufletul să plece.

În ciuda rădăcinilor sale străvechi, originile precise ale înmormântărilor din cerul tibetan sunt greu de urmărit din cauza naturii practicii, care lasă puține dovezi arheologice. Cele mai vechi relatări cunoscute în Tibet provin din secolul al XIV-lea, deși se crede că practica în sine este mult mai veche.

Înmormântarea aceasta este o practică care șochează inițial prin confruntarea directă cu moartea, dar la o examinare mai atentă, dezvăluie un respect profund pentru natură și ciclul vieții. Este un exemplu unic al modului în care practicile culturale pot oferi perspective diferite asupra vieții, morții și relația noastră cu lumea naturală.

YouTube player
Votează articolul!
[Total: 9 Average: 4.7]
Lasă un comentariu
(Visited 44.279 times, 1 visits today)