Pentru toate marile capitale din istoria antică și modernă, protecția a fost una dintre strategiile majore de supraviețuire. Și ce capitală istorică a fost mai mare decât legendarul Constantinopol? Cunoscut astăzi sub numele de Istanbul, Constantinopolul are una dintre cele mai bogate istorii de orașe din lume și a fost de multă vreme un leagăn al civilizației occidentale. Ca și capitală imperială timp de aproape șaisprezece secole, Constantinopolul a fost epicentrul multor evenimente majore. Dar cum procedezi pentru a proteja un capital atât de vital și mare? Un inamic viclean poate găsi o varietate de modalități de a invada și amenința un oraș – indiferent cât de bine ar fi situat acesta. Pentru Constantinopol însă, secretul stă în poziția sa.
Situată pe o peninsulă strategică, a fost întotdeauna vulnerabil la un atac naval. Dar există o soluție pentru fiecare problemă și acest articol examinează marea „barieră” din lanțuri a Constantinopolului de-a lungul căii navigabile Cornul de Aur, care a jucat un rol esențial în apărarea principalului punct de acces naval al orașului. Marele lanț al Constantinopolului a împiedicat atacul și invazia timp de secole, până când orașul a căzut în cele din urmă în 1453 d.Hr.
Cornul de Aur al Constantinopolului: Avantaje și dezavantaje
Războiul naval și tehnologia militară navală au fost de mult timp domenii de inovație și progres strategic. În lumea clasică, flotele puternice erau adesea avantajul cheie pentru puterile și imperiile majore. Având o forță navală puternică, un oraș sau un imperiu ar putea întreprinde asedii și blocade navale, precum și să poarte război la mare distanță. Dar, în cazul Constantinopolului, un atac naval al unui inamic puternic ar putea însemna rapid moartea. Acest lucru a fost în mare parte din cauza vulnerabilităților Cornului de Aur și a poziției sale aproape de oraș.
Cornul de Aur, cunoscut de grecii antici ca Chrysókeras (Χρυσόκερας) este un estuar a două râuri majore și o intrare în strâmtoarea Bosfor, mai mare. Are aproximativ 7,5 kilometri (4,66 mile) lungime și 750 de metri (2.460 ft) lățime în punctul său cel mai lat. Adâncimea maximă, în punctul în care se varsă în Bosfor, este de aproximativ 35 de metri (115 ft). Estuarul Cornului de Aur este trăsătura definitorie a peninsulei pe care se află Constantinopolul, creând un port adăpostit, în formă de corn, care a ajutat orașul să rămână bine protejat în majoritatea situațiilor.
Cornul de Aur a avut o istorie bogată și vibrantă, chiar înainte de apariția Bizanțului și mai târziu a Constantinopolului. Cercetările arheologice ne spun că Cornul de Aur a fost o cale navigabilă aglomerată încă din anul 6700 î.Hr., cu numeroase așezări antice descoperite în jurul său. Cu toate acestea, importanța sa primordială s-a dezvoltat dramatic în jurul secolului al VII-lea î.Hr., când porturile antice ale căii navigabile au intrat într-adevăr în prim-plan.
În 2008, în timpul construcției tunelului Marmaray și a stației de metrou Yenikapı, arheologii au descoperit o așezare neolitică și un loc de înmormântare care a împins istoria orașului înapoi la 6500 î.Hr. Dar în mileniile din urmă, începând cu secolul al VII-lea î.Hr., Cornul de Aur a devenit cu adevărat o cale navigabilă vitală care a fost crucială pentru comerțul în lumea antică. Unii cercetători sugerează că estuarul își primește epitetul „Aur” din faptul că a adus o mare bogăție orașului datorită poziției sale extrem de strategice.
Marele Lanț al Constantinopolului: Bariera de fier
Dar, așa cum istoria impune adesea, calea navigabilă a Constantinopolului nu a fost folosită exclusiv pentru comerț. A fost și cea mai slabă poziție a orașului. Când inamicii abundă, o astfel de intrare devine o mare oportunitate pentru un atacator viclean. Pentru Constantinopol, calea navigabilă Cornul de Aur ar putea aduce o pieire în orice moment. Dacă nu se opune, o flotă ostilă ar putea intra în ape și ar putea ocoli zona de protecție în formă de corn, lovind efectiv poziția din spatele vulnerabil al orașului. Pentru a preveni acest lucru, bizantinii au folosit o metodă de apărare navală de încredere, un lanț mare. Cunoscut și sub numele de boom, acest lanț poate fi înșirat și strâns într-un moment crucial, împiedicând intrarea navelor într-o intrare. Marele lanț al Constantinopolului a fost plasat exact la intrarea în calea navigabilă Cornul de Aur. Se întindea de la Turnul lui Eugenius de pe zidurile exterioare ale orașului până la așa-numitul Megálos Pýrgos, Marele Turn, de cealaltă parte a căii navigabile.
În epoca în care a fost construit, construirea unui lanț atât de mare și puternic a fost cu siguranță o sarcină descurajantă și o realizare majoră în arhitectură și inginerie. Marele lanț al Constantinopolului a fost făcut din sute de verigi grele de fier forjat. Când a fost complet extins, a măsurat 750 de metri (0,46 mile) în lungime.
Există multe dezbateri despre greutatea și dimensiunile reale ale fiecărei legături. Porțiunea conservată a lanțului mare are zale care cântăresc între 12 și 15 kilograme Fiecare legătură are 50 de centimetri (20 inchi) lungime și 5 centimetri (2 inchi) grosime. Unii savanți susțin că acest lanț „vechi” datează dintr-o perioadă bizantină ulterioară și că în perioadele anterioare ar fi putut fi mult mai greu.
Sursele istorice subliniază greutatea și dimensiunea mare a lanțului. Defunctul cronicar și istoric bizantin George Sphrantzes, un martor al căderii Constantinopolului, a scris:
„… lanțul era extrem de greu… împăratul a ordonat ca acest lanț foarte greu de fier să fie pus la gura portului” .
Alte surse sugerează că fiecare legătură individuală ar fi putut fi de până la un metru (3,2 picioare). Consensul general susține că unele legături cântăreau de fapt mai mult de jumătate de tonă fiecare, dar acest lucru nu a fost dovedit.
Când nu a fost desfășurat pentru apărare – ceea ce era foarte des – lanțul în starea sa de repaus avea 9 curbe catenare. O catenară este curba naturală pe care o asumă un lanț sub propria greutate. Aceste căderi au fost rezultatul a 10 puncte de sprijin: două erau punctele de capăt ale turnului, iar celelalte opt erau pe pontoane piramidale mari care se întindeau pe calea navigabilă Cornul de Aur. Aceste pontoane enorme au fost făcute din trunchiuri de copaci, legate între ele prin plăci de fier. Împreună, cu lanțul, au creat o barieră de nepătruns. Baza pătrată a unuia dintre aceste pontoane măsura 20 pe 15 metri (65 x 49 ft). În cele două turnuri, lanțul era operat de un sistem complex și ingenios de roți, scripete și contragreutăți pentru turnul de apă.
Arabii încearcă să rupă marele lanț al Constantinopolului
Cu multe secole înainte de căderea Constantinopolului, marele lanț s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante avantaje strategice defensive din Marea Mediterană. A fost între anii 717 și 718 d.Hr., când arabii musulmani ai notoriului califat Omayyad au lansat un atac devastator și decisiv împotriva Constantinopolului. Flota lor puternică și superioară numeric a reprezentat un avantaj imens. Bizantinii – conduși de împăratul Leon III Isaurianul – se confruntau cu o înfrângere foarte probabilă. Dar minunate sunt mințile marilor lideri precum Leon al III-lea. El a venit cu un plan viclean cu care să învingă flota invadatoare, iar marele lanț al Constantinopolului a jucat un rol crucial în acest plan.
În jurul datei de 3 septembrie 717 d.Hr., flota arabă și-a început atacul și a intrat fără opoziție în golful Cornului de Aur, deoarece nu exista niciun lanț care să le blocheze calea. Toate acestea au făcut parte din strategia genială a lui Leo III. Pe măsură ce flota arabă pătrundea mai adânc în căile navigabile și în vederea apărătorilor, vântul și curenții au adus treptat navele mai aproape de zidurile orașului. În acest moment crucial, Leu a ordonat ridicarea marelui lanț și imediat apărătorii Constantinopolului au început un atac devastator cu foc grecesc foarte inflamabil. Focul grecesc este un compus combustibil emis de o armă care aruncă flăcări. Unii istorici cred că ar putea fi aprins la contactul cu apa. Probabil că se baza pe un amestec de naftă și var nestins.
Surprinși și incapabili să scape, arabii nu au avut nicio șansă. Marinarii lor au ars de vii și au împânzit suprafața apei a Cornului de Aur, în timp ce corăbiile lor în flăcări s-au scufundat. Acele nave care au evitat devastarea flăcărilor au încercat să se retragă pe calea în care au venit. Dar marele lanț al Cornulu de Aur stătea tensionat și de nesfârșit, blocând drumul și lăsând navele să înfrunte moartea sigură în apele de foc.
Fanii literaturii fantastice moderne vor vedea cu siguranță asemănarea dintre acest eveniment istoric și romanele extrem de populare „Cântec de gheață și foc”, precursoare ale apreciatului show TV „Game of Thrones”. Și într-adevăr, ai avea dreptate să faci o asemenea paralelă. Scriitorul romanelor, George R. R. Martin, s-a inspirat din această apărare istorică iconică a Constantinopolului. A servit drept bază pentru „Bătălia din Golful Apei Neagre”, în care regele atacator Stannis Baratheon își trimite întreaga flotă în intrarea îngustă a Golfului Apa Neagră. Odată ce a văzut zidurile orașului pe care îl atacă, flota este complet distrusă de „focul sălbatic”, o nouă armă inflamabilă. Întâmplător, flota în flăcări nu poate fugi: drumul înapoi este blocat de un lanț uriaș de fier făcut din zale enorme – o invenție concepută de vicleanul pitic Tyrion Lannister. Istoria și fantezia au fost combinate într-o singură bătălie fictivă captivantă și emoționantă, care rămâne favorita cititorilor (și spectatorilor) din întreaga lume.
Cum a fost posibilă trecerea de marele lanț al Constantinopolului
Pentru inamicii Imperiului Bizantin, marele lanț al Constantinopolului a reprezentat un mare obstacol, iar mulți atacatori au fost nevoiți să vină cu strategii alternative pentru a ocoli lanțul. Există mai multe situații notabile în care marele lanț al Cornului de Aur a avut succes și câteva în care nu a funcționat. Unul dintre cele mai timpurii evenimente în care este menționat marele lanț este, întâmplător, momentul în care nu a fost de nici un folos.
Cândva în anii 940 d.Hr., prințul Rusiei, Igor de Kiev, a lansat un atac major împotriva Constantinopolului. Pentru această ispravă, s-a bazat foarte mult pe flota sa puternică, pentru care rusii influențați de vikingi erau bine cunoscuți. Dar, interesant, Igor nu și-a condus flota peste mare și în calea lanțului. În schimb, și-a purtat flota pe uscat. Portarea era o practică folosită în mod constant de către rusi, își cărau navele de război pe bușteni uriași pe uscat, ocolind adesea rutele periculoase sau folosind strategia ca un avantaj tactic. În atacul asupra Constantinopolului, portarea a fost un avantaj major pentru Igor. Călătorind pe uscat și aducăndu-și navele în capătul îndepărtat al Cornului de Aur, el a reușit să ocolească celebrul mare lanț fără să se apropie măcar de el.
Cu toate acestea, Igor de Kiev nu a reușit să învingă Constantinopolul. Credeți sau nu, flota superioară numeric a lui Igor a fost complet distrusă de o flotilă mică, degradată, care a fost incendiată intenționat. În strâmtoarea Cornului de Aur, puternica flotă a navelor de război ale Rusiei a fost consumată de navele de foc, la fel ca atacatorii arabi dinaintea lor. Igor din Kiev nu și-a revenit niciodată pe deplin după această înfrângere devastatoare.
În timpul căderii Constantinopolului în 1453 d.Hr., marele lanț a fost extrem de eficient. În acel an fatidic, puternica flotă otomană, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, a atacat orașul în plină forță. Dar galerele lor de război au fost oprite de marele lanț al Constantinopolului. Folosind forța brută, galerele nu au putut să-l despartă și să intre mai adânc în orificiu. În tot acest timp, navele lor au fost atacate din trei părți de rachete trase de apărători. Când sultanul a văzut că atacul său fusese oprit de lanț, a ales traseul celorlalți atacatori și a ocolit în jurul lanțului. Între 21 și 22 aprilie 1453, o flotă mai mică de 70 de galere otomane a fost transportată pe uscat și pusă înapoi în apă de cealaltă parte a lanțului. Au fost tăiați din cea mai mare parte a flotei lor, care a rămas în spatele lanțului care nu putea fi rupt. Dar otomanii, în cele din urmă, au avut succes și Constantinopolul a căzut la 29 mai 1453 d.Hr.
De la lanțuri la cătușe: Constantinopol, orașul orașelor cade
Constantinopolul a fost o bijuterie a civilizației occidentale și unul dintre cele mai mari orașe ale lumii antice pentru mult, mult timp. A-l apăra împotriva hoardelor de dușmani lacomi cu siguranță nu a fost o sarcină ușoară. Comandanții și inginerii au trebuit să vină cu modalități noi și ingenioase de a-și apăra capitala. Marele lanț al Constantinopolului de-a lungul Cornului de Aur a fost o astfel de inovație și s-a dovedit a fi bariera defensivă cheie pentru marele oraș timp de multe secole. Din păcate, când te confrunți cu o invazie din toate părțile de către o forță superioară, un lanț mare, neîntrerupt, nu este suficient.
