Misterele dolmenelor
Dolmene sunt numite vechile monumente megalitice (în lb. greacă mega-uriaș, litos-piatră), asemănătoare unor lăzi din piatră. Cu toate că au o vechime de mii de ani, cercetătorii nu au elucidat nici până în prezent o mulțime de lucruri legate de ele – începând cu locul de unde au fost extrase pietrele și modul de transportare al lor și încheind cu motivele dispariției culturii care a lăsat mii de dolmene în multe părți ale lumii.
Astfel, dolmene pot fi întâlnite în Anglia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Africa și chiar în India și Coreea; multe dolmene s-au păstrat perfect în Rusia și în Caucazul de Nord. Originea lor este pretutindeni înconjurată de taine și legende. în Republica Adîgheia, dolmenul a fost denumit ispun – casa piticilor, cazacii le-au numit căsuțe pentru bogatași, dar și casele dracilor. Denumirea de dolmen a dat-o acestor edificii megalitice arheologul francez Vaudin, care le-a atribuit celților: în dialectul celt, dol înseamnă masă, men – piatră. Dolmenele au vechimi diferite: cele din India datează din anul 8000 î.Hr., iar cele din Caucaz – de prin 1400 î.Hr. Nici datele respective nu sunt tocmai exacte, savanții presupunând că aceste construcții ar putea fi cu mult mai vechi.
Un dolmen simplu este alcătuit din trei pietre: două așezate vertical, iar a treia, culcată pe cele două, ca un aco¬periș. în forma sa finală, dolmenul pare o ladă din piatră alcătuită din 5-6 lespezi: piatra de acoperiș se sprijină pe 4 pereți, a șasea lespede servind drept podea. De cele mai multe ori, dolmenele sunt construite pe sol, dar se întâlnesc și dolmene care se continuă în subteran. Materialul de construcție variază în funcție de zonă, acesta fiind, de obicei, gresia, granitul sau calcarul. în aceeași regiune se pot întâlni tipuri diferite de astfel de construcții, însă în toată lumea predomină dolmenele din lespezi de piatră (o lespede alcătuiește un perete sau temelia). în Crimeea și în India pot fi întâlnite adesea dolmene alcătuite din mai multe părți componente, fiecare perete (sau acoperiș fiind compus din blocuri mici, astfel obținându-se construcții rotunde sau în formă de potcoavă.
In urma săpăturilor arheologice, sub multe dintre dolmene au fost descoperite oseminte omenești, de aceea unii cercetători consideră că dolmenele aveau rol de cavouri. Ei presupun că dolmenele puteau servi drept simbol reprezentativ al puterii unui popor, cum ar fi, de exemplu, templele la greci sau piramidele la egipteni. Uneori constructorii au folosit blocuri care doar imită intrarea, pe când adevărata intrare se află în altă parte. Probabil, așa încercau ei să protejeze mormintele de profanatori. Acceptând această teorie, pare clar de ce ele sunt orientate astfel, încât amplasarea pereților să corespundă punctelor cardinale; este modul în care oamenii din vechime își săvârșeau ritualurile religioase și cele legate de cultul morților. De obicei, intrările sunt făcute în partea însorită – sudică sau estică. Uneori, pe acoperișurile dolmenelor sunt dăltuite în piatră cercuri cu borduri mici la margini, care permit Soarelui să formeze anumite umbre, fapt care conduce la presupunerea Că dolmenele ar fi fost temple sau lăcașe de cult. Unii savanți consideră că dolmenele erau folosite de către preoți pentru observări astronomice asupra Soarelui și a altor astre, pentru a alcătui calendare.
În dolmene au fost găsite rămășițe omenești și articole de uz casnic – vârfuri de săgeți, mărgele de chihlim-bar, topoare de cremene, cioburi de vase din .ceramică, dar s-a observat că aceste obiecte aparțin unor epoci istorice diferite din Neolitic până în Evul Mediu, deci nu putem să fim siguri că ar exista vreo legătură între destinația dolmenclor și obiectele găsite ia temeliile lor. Multitudinea de cioburi, descoperite la baza unui dolmen, denotă că numărul vaselor îngropate acolo a ajuns și până la 600 și, deoarece, conform tradiției religioase, fiecărui decedat i se cuveneau 2-3 vase, rezultă că în fiecare dolmen au fost înmormântați destul de multi oameni. Se presupune că înmormântările în misterioasele construcții au început să se facă mult mai târziu, când adevărata destinație a lor fusese uitată.
O parte dintre cercetători sunt convinși că dolmele au fost edificate din bolovani de formă neregulată, aduși din Scandinavia după topirea ghețarilor. Constructorii au transportat bolovanii pe butuci de lemn, folosind curele de piele, iar pentru instalarea lespezii de deasupra făceau movile din nisip și lut. Se poate admite că un anumit număr de dolmene ar fi putut fi construit în asemenea mod, dar este destul de îndoielnic faptul că ultima perioadă glaciară le-a lăsat strămoșilor noștri sute de mii de lespezi asemănătoare de dimensiunile 2×3 metri. Mai degrabă putem presupune că materialul pentru construcție se dobândea din carierele de piatră.
Cercetătorul I.N. Voronov relatează că „decuparea plăcilor se făcea cu ajutorul unor pene de lemn, care erau bătute în orificiile practicate pe conturul bucății care urma să fie decupată. Penele, udate cu apă, se umflau și făceau să se disloce placa la dimensiunile dorite”. Cu toate că majoritatea cercetătorilor sunt adepții acestei versiuni, nu este clar unde au dispărut urmele găurilor și rupturilor care ar fi trebuit să rămână după efectuarea lucrărilor.
Câțiva cercetători ruși au făcut o experiență, construind macheta unui dolmen la scara 1:20. Pentru temelie au folosit nisip, iar pentru dolmenul propriu-zis – un amestec de nisip și noroi vulcanic. în locul pentru temelie, au săpat un șanț pătrat, pe care l-au umplut cu un mortar din nisip și lut; până a se întări acesta, la suprafață au fost făcute suturile de conectare pentru viitorii pereți. Mai întâi au fost turnați direct pe temelie pereții laterali. Pentru construirea părților din față și din spate (cu deschizătura în jos), dolmenul a fost umplut cu nisip și, astfel, în momentul instalării acoperișului, el ajungea să fie îngropat totalmente în pământ, în sfârșit, a fost nivelat locul pentru turnarea plăcii de sus si, când mortarul s-a întărit, dolmenul a fost terminat, urmând să fie dezgropat și nisipul scos.
Experimentul a arătat că pentru edificarea unui dolmen uriaș nu erau necesari prea mulți oameni și nici prea mare îndemânare, fiind folosite unelte dintre cele mai simple. O parte dintre savanți sunt de părere că aceste edificii puteau fi realizate dintr-o substanță ce apare la suprafața solului: de obicei, sub un strat gros de lut, la adâncimea de 5-6 m, se adună mortar pătruns de gaze, care formează zone de presiune înaltă, sunt împinse straturile de sol mai puțin dens și mortarul, care are temperatura de până la 300°C, iese la suprafață. Alături de construcțiile acestea vechi, într-adevăr, au fost descoperite locuri pe unde iese gresia din sol. în 1995 arheologii Kondreakov și Teneșev au constatat că toate dolmenele cercetate de ei se află pe liniile unor mari falii geologice și fisuri ale solului ade¬rente la acestea – chiar în locurile pe unde ieșea gresia. Rezultă că dolmenele se puteau construi nu din bucăți de stânci, ci dintr-un amestec de nisip și lut. Nu se știe de ce nu se construiau locuințe și alte edificii din acest material și la ce serveau atât de multe dolmene.
Experimentatorii oferă o explicație: ei presupun că dolmenele au fost folosite pentru păstrarea produselor alimentare și a armelor. Această ipoteză este neverosimilă – dolmenele aflându-se la o mare distanță de așezările omenești. Savanții speră că aparatura performantă le va permite să dezlege enigma dolmenelor.
