Celebrele statui din Insula Paștelui (Chile) au fost construite undeva între anii 1100 şi 1500, în zone în care vechii locuitori ai acelor zone aveau acces la apă dulce și la alte resurse necesare vieții, susțin cercetătorii.
Uriașele statui din rocă monolitică, cu o înălțime de până la 12 metri și o greutate de 75 de tone, a căror origine rămâne înconjurată de mister, au uimit generații întregi de vizitatori ai acestei insule cunoscute și sub numele de Rapa Nui.
Cercetătorii s-au întrebat multă vreme de ce anumite regiuni de pe insulă au fost selectate pentru amplasarea statuilor, însă un nou studiu publicat în jurnalul de specialitate „PLOS One” a arătat că respectivele zone sunt situate în apropierea unor surse de apă dulce. Pe Rapa Nui există în prezent circa 800 de moai și 300 de ahu, platformele monumentale pe care aceste statui sunt amplasate. Se crede că acestea au fost realizate de comunități diferite, cea mai veche dintre ele datând din secolul al XIII-lea, menționează Historia.ro.
„Atunci când am început să examinăm detaliile hidrologice, am remarcat o legătură strânsă între accesul la apa dulce și amplasarea statuilor”, a declarat cercetătorul principal al studiului, Carl Lipo, antropolog la Binghamton University din NewYork, potrivit Historia.ro.
Potrivit acestuia, zonele din jurul platformelor ahu „erau legate exact de locurile în care ieșeau la suprafață cursuri de apă dulce din subteran”, acest lucru fiind valabil chiar și în cazul monumentele din interiorul insulei, nu doar al celor de pe coastă. El a precizat, totodată, că în locurile unde nu sunt amplasate ahu sau moai nu există surse de apă dulce.
Cea mai înaltă figură construită este cunoscut sub numele de „Paro” şi are aproape 10 metri înălţime. Remarcabil, există peste 887 de Moai pe insulă. În timp ce comunitatea arheologică conştientiza încă din 1914, când a avut loc expediţia Mana cu Katherine Scoresby Routledge, că aceste capete de piatră au corpuri, demonstrarea acestui lucru pare să fi luat prin suprindere o parte din public.
„Motivul pentru care oamenii cred că acolo sunt doar capete se explică prin faptul că pe insulă există circa 150 de statui îngropate până la umeri pe panta uni vulcan. Ele sunt cele mai renumite, cele mai frumoase şi cele bune pentru de fotografiat dintre toate statuile de pe Insula Paştelui. Acest lucru a sugerat oamenilor care nu au văzut fotografiile celorlalte statui dezgropate de pe insulă că acestea pot avea doar capete”, a declarat Van Tilburg de la Institutul de Arheologie Cotsen, Universitatea din California (Los Angeles), potrivit Descoperă.ro.
[bg_collapse view=”button-orange” color=”#4a4949″ expand_text=”Istoria Insulei Paștelui” collapse_text=”Închide” ]
Istoria Insulei Paștelui
Insula Pastelui este situata la peste 3.000 kilometri sud-vest de Insulele Galapagos si la 4.200 kilometri departare vest de Cile. In anul 1888, insula devine proprietatea statului Cile. Insula s-a format in urma unei eruptii vulcanice.
Insula Pastelui este o mica insula deluroasa triunghiulara, cu laturile de 16.18 si 24 de kilometri lungime, de origine vulcanica, despadurita, situata in Oceanul Pacific la 27 grade sud de Ecuator.
Insula, cu forma de triunghi, are 63 de mile patrate si la 460 de metri se inalta un vulcan stins. Legenda transmisa de A’ure Auviri Porotu, ultimul intelept, spune ca: “Pamantul insulei Pastelui era un pamant mult mai mare, dar, din cauza pacatelor savarsite de locuitorii lui, Uoke l-a rasturnat si l-a sfaramat cu o ranga.”
Insula Pastelui – descoperirea facuta in “ziua Pastelui”
Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei. Expeditia era condusa de capitanul Jacob Roggevven si veneau din Olanda. Au remarcat existenta a trei rase diferite: daca unii aveau pielea inchisa la culoare, altii pielea rosiatica, erau si bastinasi care aveau pielea galbena si parul roscat.i
In anul 1770 are loc o noua expeditie pe insula. Exploratorii au remarcat aceeasi populatie prietenoasa si pamanturi lucrate. Patru ani mai tarziu, o alta expeditie ofera o imagine a insulei total diferita. Pamantul era nearat, oamenii erau agitati si demoralizati, si daca pana atunci nu erau inarmati, acum purtau sulite si bastoane.
Imensele statui fusesera rasturnate, iar adoratorii lor disparusera. In secolul XIX, insula Pastelui a devenit tinta negustorilor de sclavi, iar in 1862 populatia a fost distrusa in urma unei razii peruviene.
Mai tarziu, pe insula au aparut misionari care incercau sa converteasca populatia la crestinism. Bastinasii se inchinau unui zeu pe nume Make-Make. In locuintele lor, misionarii au descoperit statui miniaturale si niste tablite inscriptionate cu hieroglife. Tablitele purtau numele de rongo-rongo si contineau scrieri in linii alternative, de la stanga la dreapta, apoi de la dreapta la stanga, insa nu au putut fi descifrate.
La inceputul anilor 1950 exploratorul norvegian Thor Heyerdahl, faimos pentru calatoria Kon-Tiki, a popularizat ideea ca aceasta insula, numita de catre localnici Rapa Nui, a fost locuita initial de indieni din America de Sud, care aveau o civilizatie avansata.
Cercetarile arheologice, etnografice si lingvistice au dovedit ca nu asa stau lucrurile. Astazi este recunoscut faptul ca locuitorii Insulei Pastelui sunt polinezieni, veniti in jurul anului 380-400 d.Hr., probabil din Insulele Marchize sau Insulele Societatii.
La momentul sosirii lor, insula avea foarte multe paduri, populate de multe specii de pasari tipice pentru zona Pacificului. In timp de cateva secole, intreaga viata salbatica a insulei a fost distrusa de modul de viata al locuitorilor ei.
Numarul initial de colonisti a fost estimat la mai putin de 100 si se presupune ca au ajuns pe insula intamplator cu cateva barci tip “canoe”. Din cauza bogatiei de hrana (pasari, peste) populatia a crescut rapid dand nastere unei culturi artistice si religioase deosebite.
Din cauza cresterii populatiei, insula si-a pierdut capacitatea de regenerare, ajungand intr-un stadiu avansat de degradare. Se presupune ca in jurul anului 800 padurile erau deja insuficiente.
Padurile erau foarte importante pentru locuitori: erau folosite drept combustibil, pentru constructia de case si barci de pescuit, pentru transportarea imenselor statui de piatra. In jurul anului 1400 padurile erau in intregime taiate si solul pana atunci bogat a inceput sa se erodeze. Populatia de pasari aproape ca disparuse. S-a ajuns astfel la prima foamete, apoi s-a instalat canibalismul si haosul.
[/bg_collapse]
