Cartea lui Enoh este una dintre cele mai misterioase texte biblice.
Puține texte antice trezesc aceeași curiozitate precum Cartea lui Enoh, o culegere de texte biblice scrisă, potrivit unor estimări, între secolele al IV-lea și I î.Hr. Textele originale sunt atribuite lui Enoh, cel de-al șaptelea patriarh și străbunicul lui Noe.
Potrivit adepților paleoastronauticii (teoria controversată conform căreia ființe extraterestre extrem de avansate au vizitat planeta noastră în trecut, inspirând omenirii ideea că zeii pot coborî din cer), profețiile și pildele religioase din Cartea lui Enoh au fost aproape complet îndepărtate din Biblie, tocmai datorită caracterului lor controversat care contravenea doctrinei religioase.
Ce este Cartea lui Enoh?
Cartea lui Enoh este un text religios apocaliptic antic, scris între secolele al IV-lea și I î.Hr pe baza manuscriselor atribuite celui de-al șaptelea patriarh, Enoh, străbunicul lui Noe.
Despre Enoh se cunosc însă foarte puține. Se pare că acesta ar fi trăit pe Pământ timp de 365 de ani, apoi nu a murit, ci a fost ridicat la cer de către Dumnezeu.
Cartea lui Enoh conține numeroase pasaje controversate despre:
Adevăratele origini ale demonilor;
Nașterea nefilimilor, uriașii carnivori care aproape că au devorat întreaga omenire;
Motivul real pentru care unii îngeri au fost izgoniți din Rai;
Iadul îngerilor și chinurile la care sunt supuși îngerii care încalcă poruncile lui Dumnezeu;
Numele secrete ale arhanghelilor și marilor demoni;
Motivul pentru care potopul biblic (din cartea Genezei) a fost necesar;
Domnia de 1.000 de ani a lui Mesia pe Pământ;
Călătoria patriarhului Enoh printre stele și galaxii;
Misteriosul Aparat al lui Uriel.
Deși despre Cartea lui Enoh se vorbește adesea ca despre o lucrare unitară, aceasta este formată, în realitate, din cinci cărți distincte, fiecare conținând, la rândul ei, mai multe capitole.
Cele cinci cărți sunt:
Cartea Observatorilor
Cartea Pildelor
Cartea Astronomică
Cartea Viselor
Epistola lui Enoh
Se estimează că fragmentele mai vechi (în principal cele din Cartea Observatorilor) datează din anii 300-200 î.Hr., iar cele mai recente capitole (majoritatea din Cartea Pildelor) datează, cel mai probabil, din jurul anului 100 î.Hr.
Aceste estimări sunt susținute de dovezile descoperite odată cu dezgroparea celebrelor Manuscrise de la Marea Moartă, în care există citate și mențiuni care fac referire la pasaje din Cartea lui Enoh. Acest lucru dovedește că profețiile patriarhului erau cunoscute de evrei și de primii creștini din Orientul Apropiat din secolele I și al II-lea d.Hr.
Autorii Noului Testament au fost, de asemenea, familiarizați cu unele pasaje din Cartea Enoh. De exemplu, un scurt fragment din Enoh (1:9) este citat în Epistola lui Iuda din Noul Testament (Iuda 1:14-15) și este atribuit lui „Enoh, cel de-al șaptelea de la Adam”.
De ce a fost scoasă Cartea lui Enoh din Biblie
Pentru a înțelege de ce a fost scoasă Cartea lui Enoh din Biblie, mai întâi trebuie să înțelegem complexitatea conținutului acestei lucrări antice.
Să vedem așadar câteva detalii despre fiecare dintre cele cinci cărți despre care aminteam mai sus.
CAP.I
Cartea Observatorilor (The Book of the Watchers)
Această primă parte din Cartea lui Enoh descrie căderea Observatorilor, îngerii care au născut nefilimi și povestește despre extraordinarele călătorii ale patriarhului Enoh în ceruri. Cercetătorii cred că această primă carte a fost scrisă în secolul al III-lea î.Hr.
Cartea Pildelor (Book of Parables)
Capitolele din Cartea lui Enoh denumite Cartea Pildelor au iscat o dezbatere aprinsă în jurul semnificației și simbolismului lor.
Deși la prima vedere Cartea Pildelor pare să continue unele idei prezentate în prima carte, Cartea Observatorilor, aici este dezvoltată și ideea unei Judecăți Finale, patriarhul Enoh vorbind nu doar despre îngeri căzuți, dar și despre destinul „regilor răi ai pământului”.
În plus, Cartea Pildelor este prima scriere evreiască în care se folosește expresia „Fiul Omului” pentru protagonistul PRINCIPAL , care este numit și „Cel drept”, „Alesul” și „Mesia” și stă pe tronul slavei la Judecata Finală.
Discrepanțele dintre textele din Cartea Pildelor și cele din restul Cărții lui Enoh, i-au făcut pe unii experți să avanseze teoria conform căreia aceste capitole ar fi fost adaugate mult mai târziu, posibil în secolul al III-lea d.Hr.
Analizând similitudinile cu Oracolele Sibiline și alte manuscrise din aceeași perioadă, profesorul J. T. Milik a datat Cartea Pildelor în jurul anului 330 d.Hr. Mai mult decât atât, Milik a sugerat că unele dintre pildele și parabolele prezentate în aceste capitole s-ar baza pe o serie de evenimente istorice care au avut loc între anii 260 și 270 d.Hr.
Teoria lui Milik este însă contrazisă de adepții paleoastronauticii care văd în Cartea lui Enoh, în întregimea ei, una dintre cele mai importante dovezi ale imixtiunii unei civilizații extraterestre în istoria omenirii.
Cartea Astronomică (The Astronomical Book)
În Cartea Astronomică, patriarhul Enoh abordează un nou set de teme, diferite de cele din primele două cărți, aici vorbindu-se despre stele și planete, o călătorie stranie către Rai, aparate complexe capabile să calculeze mișcarea aștrilor și o lume misterioasă acoperită în întregime de „munți din pietre prețioase” pe care îngerul Uriel i-a arătat-o lui Enoh.
De altfel, această din urmă descriere, seamănă izbitor de mult cu imaginea Terrei privită de la mare înălțime, în zilele noastre. Noaptea, orașele și metropolele cu milioane de locuitori strălucesc asemenea unor „munți din pietre prețioase”.
Asta să fi văzut oare Enoh în călătoria sa pe o altă planetă? O lume extraterestră, acoperită în totalitate cu orașe impunătoare, pline de lumină, care de la mare înălțime i-au părut patriarhului niște „munți din pietre prețioase”?
Tot în Cartea Astronomică, Enoh propune ideea unui calendar solar diferit, compus din 364 de zile, împărțite în patru anotimpuri egale a câte 91 de zile fiecare. Fiecare sezon este format din trei luni egale de 30 de zile, plus o zi suplimentară la sfârșitul celei de-a treia luni.
Întregul an este astfel împărțit în exact 52 de săptămâni și fiecare zi calendaristică avea loc, întotdeauna, în aceeași zi a săptămânii. Fiecare an și fiecare anotimp începea întotdeauna miercurea, care, potrivit Genezei, era cea de-a treia zi a creației, ziua în care au fost create luminile de pe cer, anotimpurile, zilele și anii.
Cartea Astronomica conține mai multe capitole, dintre care amintim:
Anul lunar
Cele patru sferturi ale lumii: cei șapte munți, cele șapte râuri și cele șapte mari insule
Soarele și Luna: creșterea și descreșterea Lunii
Pervertirea naturii și a corpurilor cerești din cauza păcatului oamenilor
Tablele cerești și misiunea lui Enoh
Acuratețea cu care patriarhul, un om simplu, a descris fenomenele fizice care au loc în timpul unui zbor intergalactic (precum dilatarea timpului), dar și amănuntele pe care le-a oferit despre planetele și stelele aflate la mii de ani lumină de Pământ, detalii pe care nu avea de unde să le cunoască în acele vremuri, toate aceste elemente par să sugereze faptul că Enoh a experimentat, cu adevărat, acea călătorie incredibilă.
Relatările patriarhului despre călătoria sa către Rai, printre stele și planete, însoțit de îngerul Uriel, care i-a dezvăluit unele dintre misterele universului, este un alt motiv pentru care a fost scoasă Cartea lui Enoh din Biblie.
Cartea Viselor (The Book of Dream Visions)
Cartea Viselor conține numeroase viziuni și profeții despre regatul Israel, începând de la crearea lumii și până la perioada interpretată de mulți experți ca fiind Revolta Macabeilor (163-142 î.Hr.).
Epistola lui Enoh (The Epistle of Enoch)
Epistola lui Enoh este ultima dintre cele cinci cărți atribuite patriarhului Enoh. Aceasta din urmă prezintă o imagine violentă a Apocalipsei și a Judecății de Apoi. În concepția lui Enoh, cei drepți vor locui alături de Dumnezeu și Mesia iar cei păcătoși vor fi distruși.
Nașterea nefilimilor – îngerii lui Dumnezeu s-au împreunat cu pământencele
Cartea Observatorilor, este considerată una dintre cele mai importante scrieri antice care analizează existența îngerilor, natura universului și viața de apoi.
Cartea Observatorilor vorbește despre îngeri care au renunțat la locul lor în Rai pentru a merge pe Pământ și a se căsători cu femeile muritoare.
Ideea avansată de patriarhul Enoh este o oarecare extindere a pasajelor biblice în care se vorbește despre „fiii lui Dumnezeu” care și-au luat soții dintre „fiicele omului”.
Cartea Observatorilor ne spune că acești „fii ai lui Dumnezeu” erau îngeri, cunoscuți sub numele de Observatori sau Supraveghetori. În total, ar fi fost 200 de Observatori exilați din Rai pe Pământ. Acești 200 de Observatori aveau 18 conducători, iar peste toți domnea îngerul Semyaza (Samael).
Mai departe, se povesteşte cum mesagerii lui Dumnezeu i-au învăţat pe fiii și fiicele oamenilor toate tainele Cerului şi Pământului, inclusiv artele interzise precum alchimia, vrăjitoria, descântecele, fabricarea de arme, arta războiului, astrologia și confecționarea de bijuterii și alte ornamente.
Îngerii își aleg apoi soții dintre cele mai frumoase „fiice ale omului” cu care au copii uriași care poartă numele de nefilimi (adesea descriși ca „eroi din vechime și războinici de renume”). Nefilimii sunt imaginea leită a lui Dumnezeu, sunt foarte puternici și trăiesc sute de ani.
Interesant este că Enoh nu a fost singura sursă care să vorbească despre acești uriași nefilimi. Mențiuni despre ei apar și în Cartea Uriașilor, unul dintre Manuscrisele de la Marea Moartă.
Cartea Observatorilor vorbește în continuare despre cum acești nefilimi au mâncat toată mâncarea oamenilor, apoi au început să-i devoreze pe muritori. Când nici carnea de om nu le-a mai potolit foamea, ei au început să mănânce păsări, fiare, reptile, pești, iar, în cele din urmă, s-au mâncat între ei.
Strigătele de groază ale oamenilor s-au auzit până în Rai. Văzând cum nefilimii împart teroare și distrugere pe Pământ, Dumnezeu a hotărât să aducă un mare potop peste întreaga lume pentru a scăpa de îngrozitorii uriași.
Cele patru câmpuri netede ale Iadului
Tot în Cartea Observatorilor sunt povestite peripețiile lui Enoh în timpul călătoriei acestuia prin Iad (Sheol). Patriarhul descrie Infernul ca pe o mare „sală de așteptare” în care sufletele celor morți așteaptă Ziua Judecății.
Astfel, sufletele sunt îngrămădite pe patru „câmpuri întinse și netede”: unul pentru cei drepți care au avut o viață binecuvântată, unul pentru cei drepți care au suferit în viață, unul pentru cei păcătoși care au dus o viață lipsită de griji și unul pentru cei păcătoși care au suferit în viață.
Abel, fiul lui Adam, este cel care judecă și împarte sufletele celor morți.
Ideea fundamentală care se desprinde din această relatare este aceea că niciun suflet nu ajunge în Rai înainte de Ziua Judecății. Indiferent de faptele (bune sau rele) pe care le-au făcut pe Pământ, toate sufletele ajung mai întâi în Sheol, unde sunt împărțite în funcție de gravitatea păcatelor săvârșite.
În Ziua Judecății însă, cei drepți vor merge la judecată și vor mânca veșnic din Pomul Vieții, în timp ce păcătoșii vor rămâne în Iad și vor fi distruși.
Călătoria lui Enoh printre stele
O bună parte din cea de-a treia parte a Cărții lui Enoh, Cartea Astronomică, este dedicată călătoriilor patriarhului printre stele, ghidat fiind de îngerul Uriel.
În timpul călătoriei, Uriel îi arată lui Enoh câteva aparate misterioase, pe care îngerul le folosește pentru a efectua calcule matematice complexe.
Cartea Astronomică continuă cu o descriere interesantă a Pământului văzut de sus, care devine „din ce în ce mai mic” pe măsură ce „nava” cu care patriarhul călătorea alături de Uriel se îndepărtează de planetă.
Din nou, Enoh dezvăluie detalii care nu ar fi putut fi cunoscute de cineva din acea perioadă istorică: dispunerea continentelor și aspectul lor văzut de la mare înălțime sau faptul că Terra se micșora într-un mic punct luminos printre miile de „alte puncte luminoase din întunericul spațiului”.
În timpul călătoriei, Uriel îi dezvăluie lui Enoh câteva dintre secretele naturii, despre cum se formează furtunile, grindina, ceața și norii.
Apoi, cu ajutorul unui aparat straniu, îngerul calculează cu precizie mișcările planetelor în jurul Soarelui, „trasând în aer” linii care par să se intersecteze, asemenea unui carusel.
După o scurta călătorie prin spațiu, care pentru Enoh nu a durat mai mult de câteva zile dar pentru cei rămași pe Pământ a însemnat decenii (de unde și ideea conform căreia patriarhul a experimentat fenomenul dilatării timpului, care apare atunci când un corp se deplasează cu o viteză apropiată de viteza luminii), Enoh observă „munții făcuți din pietre prețioase”, descriere care, potrivit unor experți, ar înfățișa o imagine de pe o altă planetă.
Enoh trăiește printre îngeri „timp de 366 de ani”, observând comportamentul acestora și învățând de la ei secretele matematicii, fizicii și biologiei. Uriel îl învață secretele „computerului astronomic” iar alți îngeri îl pun pe patriarh să scrie 366 de manuscrise, câte unul pe an, în care să treacă toate învățăturile primite.
La finalul celor 366 de ani, tot însoțit de Uriel, patriarhul călătorește înapoi pe Pământ, unde „totul este diferit”.
Enoh a mai fost lăsat printre muritori încă un an pentru a-i învăța pe oameni tainele celor 366 de manuscrise. După încheierea anului, Uriel a revenit și l-a luat pe Enoh cu el, în ceruri.
Călătoria lui Enoh printre stele cuprinde și alte câteva elemente șocante, inclusiv o descriere detaliată a misteriosului Aparat al lui Uriel .
Originea secretă a lui Noe
Un alt pasaj controversat din Cartea lui Enoh este cel în care se vorbește despre nașterea lui Noe, strănepotul lui Enoh.
Când Lameh și soția lui au văzut, pentru prima dată pruncul nou-născut, acesta avea „pielea albă ca zăpada și obrajii roșii ca petalele de trandafir, iar șuvițele de păr albe ca lâna îi acopereau ochii frumoși”.
Când copilul a deschis ochii, raze de soare au țâșnit din ei, inundând întreaga încăpere cu lumina soarelui și orbindu-i pe toți dinăuntru. Apoi, pruncul Noe s-a ridicat și a început să vorbească cu Dumnezeu într-o limbă necunoscută de Lameh și soția lui.
Îngrozit de manifestările la care fusese martor, Lameh aleargă la tatăl său, Matusalem, căruia îi spune ca soția sa a dat naștere „unui copil înger”.
Matusalem îi răspunde: „Mă duc să-l întreb pe tatăl meu, pentru că locuiește cu îngerii”. Așa că Matusalem îl găsește pe Enoh la marginea lumii și îi explică ce s-a întâmplat.
Enoh îi povestește lui Matusalem despre îngerii care trăiesc printre oameni și că va veni o zi în care Dumnezeu va ucide lumea și doar copilul lui Lameh va supraviețui.
Raiul este de fapt un Iad
În Cartea lui Enoh, patriarhul călătorește, de câteva ori, prin Sheol (Infern) și Rai. Însă una dintre cele mai stranii călătorii este cea în care Enoh vizitează „Zece Ceruri” sau cele „zece niveluri ale Raiului”.
Însoțit de îngeri, Enoh străbate, rând pe rând, nivelele inferioare ale Raiului și este martorul unor imagini teribile care îl ingrozesc.
Primul nivel al Raiului este acoperit în totalitate de o masă uriașă de apă, mai mare decât orice ocean de pe Pământ. Oceanul este însă locuit de creaturi îngrozitoare, care se devorează între ele într-un nesfârșit ciclu viață-moarte.
Al doilea nivel al Raiului este populat, potrivit lui Enoh, de îngerii forțați să împingă stele pe cer.
Schimonosiți de durere și oboseală, aceste creaturi nefericite trebuie să repete aceeași muncă, la nesfârșit, asemenea lui Sisif, pentru a se asigura că este menținut echilibrul în Univers, așa cum el a fost gândit de Dumnezeu.
Al treilea nivel este o imensă cameră de tortură pentru îngerii care nu se supun poruncilor lui Dumnezeu. Fie că este vorba despre îngeri căzuți (demoni) sau îngeri care doar au nesocotit una dintre dorințele Creatorului, toți își petrec eternitatea în această cameră întunecată și rece, asemenea vidului cosmic.
Enoh trece apoi la cel de-al patrulea nivel al Raiului care, din descrierile oferite de patriarh, nu este altceva decât un Infern în care sunt aruncate sufletele celor mai blestemați dintre oameni.
Înconjurat de urletele celor damnati, Enoh refuză să mai înainteze și le cere îngerilor care îl însoțeau să-l ducă înapoi pe Pământ.
Cele două creaturi primordiale ale lui Dumnezeu
Probabil că cei mai mulți dintre voi sunteți deja familiarizați cu modul în care Biblia descrie creația: Dumnezeu a spus „să fie lumină” și a fost lumină, apoi a separat lumina de întuneric. Însă în Biblie nu se spune nimic despre cele două creaturi primordiale pe care Dumnezeu le-ar fi folosit, potrivit lui Enoh.
Astfel, Cartea lui Enoh ne arată cum Dumnezeu a chemat o ființă numita Adoil, care avea o burtă mare și plină de lumină. La porunca Creatorului, Adoil a explodat și toată lumina s-a revarsat în Univers.
Apoi, Dumnezeu cheamă o a doua entitate primordială, numita Archas. Această creatură este descrisă de Enoh ca fiind „enormă, dură, grea și foarte roșie”. Dumnezeu îi poruncește lui Archas să explodeze și să devină întunericului inferior, iar monstrul se supune.
În unele interpretări moderne ale Cărții lui Enoh, cele două ființe primordiale reprezintă dualismul cosmic al luminii și al întunericului.
Însă, spre deosebire de interpretarea biblică a Creației, Dumnezeu nu creează nici lumina și nici întunericul, ci doar își exercită controlul asupra celor două creaturi primordiale – una plină de lumină și cealaltă plină de întuneric.
Sa fie ingerii descrisi de Enoh extraterestri ?
Sa fi vazut Enoh o lume extraterestră, acoperită în totalitate cu orașe impunătoare, pline de lumină, care de la mare înălțime i-au părut patriarhului niște „munți din pietre prețioase”?
Christopher Knight și Robert Lomas, autorii best-sellerului Aparatul lui Uriel, au încercat să reconstituie misteriosul aparat pe care patriarhul Enoh l-a văzut în timpul călătoriei sale printre stele.
Respectând întocmai indicațiile din Cartea lui Enoh, unde forma și structura Aparatului lui Uriel erau expuse în detaliu, patriarhul descriind felul în care erau poziționați așa numiții „piloni de lumină” care încadrau „sferele strălucitoare” și „cercurile concentrice”, cei doi autori au conceput o schiță a misterioasei mașinării.
S-a dovedit că Aparatul lui Uriel ar fi putut funcționa, în teorie, asemenea unui „computer ceresc”, un aparat de calcul astronomic, ale cărui elemente principale erau formate din „stâlpi, portaluri şi ferestre”, dispuse în cercuri concentrice, cu o „potcoavă” din 21 de stâlpi în centru – cel mai probabil locul de observare.
Potrivit unor cercetători, Aparatul lui Uriel putea fi folosit pentru studiul mişcărilor Soarelui şi a Lunii, prezicerea eclipselor, analiza mișcării de revoluție a Pământului, dar și pentru calcularea orbitelor celorlalte planete din sistemul solar.
Apoi, îngerul Uriel i-a oferit patriarhului secretul construirii unui astfel de mașinărie, cu precizarea că poziționarea elementelor interne trebuia adaptată în funcție de zonă, adică de latitudinea și longitudinea de la care se efectuau măsurătorile.
La final, Uriel i-a arătat lui Enoh un alt aparat, mult mai complex, despre care i-a spus că era folosit de îngeri pentru a „măsura traseele tuturor aştrilor din univers şi legile lor”, precum şi „ce se va întâmpla în toţi anii din lume până la sfârșitul noii creaţii”.
A experimentat Enoh o calatorie interstelara ?
Acuratețea cu care patriarhul, un om simplu, a descris fenomenele fizice care au loc în timpul unui zbor intergalactic (precum dilatarea timpului), dar și amănuntele pe care le-a oferit despre planetele și stelele aflate la mii de ani lumină de Pământ, detalii pe care nu avea de unde să le cunoască în acele vremuri, toate aceste elemente par să sugereze faptul că Enoh a experimentat, cu adevărat, acea călătorie incredibilă.
Deși, în principal, Cartea lui Enoh conține texte cu puternice influențe biblice, lucrarea cuprinde și numeroase capitole care contravin normelor și doctrinelor religioase. Cartea lui Enoh este plină de îngeri căzuți, uriași canibali, cosmologie ciudată și revelații despre sfârșitul lumii.
Toate aceste capitole controversate ne oferă idee mai bună a motivului real pentru care Cartea lui Enoh a fost scoasă din Biblie.
