Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni, majoritatea copii, și-au pierdut viața din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Acest eveniment istoric ne amintește că astfel de fenomene extreme au afectat omenirea și în trecut, scrie history.com.
În vara anului 1911, Europa a cunoscut un val de căldură intensă care a durat 70 de zile, din 5 iulie și până în data de 13 septembrie, cu pauze scurte.
Nici America nu a fost ocolită de temperaturile ridicate. De fapt, de aici a început totul. În Statele Unite, mercurul din termometre a început să crească la începutul lunii iulie, afectând puternic populația de pe coasta de est, în special oamenii din orașul New York. Într-o epocă în care aerul condiționat sau ventilatoarele electrice nu se găseau în orice locuință, mulți se luptau să facă față acestei călduri mortale. În New England, șinele de cale ferată au cedat, serviciile poștale au fost suspendate și oamenii au pierit sub soare.
Oamenii și-au părăsit apartamentele pentru iarba răcoroasă a spațiilor publice din New York, dormind sub copacii din Central Park sau căutând umbră în Battery Park. În Boston, 5.000 de persoane au ales să petreacă noaptea pe Boston Common, în loc să riște să se sufoce în propriile case.
La scurt timp după aceea, valul de căldură a traversat Atlanticul și a ajuns pe Bătrânul Continent. Cu temperaturi „toride”, „abia suportabile” și „căldură excesivă”, ziarele s-au grăbit să relateze despre acest episod neobișnuit. În data de 9 iulie 1911, ziarul La Croix scria: „De trei zile, suferim la Paris de o căldură cu adevărat îngrozitoare”.
„Temperatura a crescut constant începând cu data de 5 a acestei luni. În această dimineață, la ora 9.00, termometrul a atins 27,6°C”, continuă articolul. Dar valul de căldură era abia la început. Creșterea mercurului a afectat în special Franță. Până la jumătatea lunii iulie, temperaturile au depășit în mod repetat 35°C în capitala franceză.
În Lyon și Toulouse, termometrul a urcat până la 37°C, fără a coborî sub 30°C timp de mai multe zile. După o ușoară scădere, în august a avut loc un nou val de creștere a temperaturilor. Fotografiile din acea perioadă arată oamenii întinși pe bănci sau pe jos, doborâți de căldura sufocantă.
Luna septembrie nu a fost mai blândă, termometrele indicând peste 30°C. „A fost cel mai cald septembrie din amintirea noastră. În fiecare după-amiază, termometrul înregistra între 33 și 31°C la umbră. La soare, au fost peste 40°C”, explica Le Journal de Roanne în data de 10 septembrie 1911.
Peste 40.000 de morți, majoritatea copii
13 septembrie 1911: canicula a luat sfârșit, dar bilanțul a fost catastrofal. Două luni și jumătate de temperaturi neobișnuit de ridicate și de secetă intensă au avut un impact puternic asupra populației. Mai mult de 40.000 de persoane au murit în Franța, dintre care trei sferturi erau sugari. Printre cauzele deceselor se numără insolația și diareea.
Încă de la jumătatea lunii iulie, medicul Jacques Bertillon a semnalat o creștere a cazurilor de diaree în rândul copiilor”, subliniază Catherine Rollet, istoric și demograf, autor al lucrării „La canicule de 1911: observations démographiques et médicales et réactions politiques”, publicată în 2010 în revista „Annales de démographie historique”, scrie ouest-france.fr.
„Corelația dintre temperatură și mortalitate este strânsă: decesele, în special cele legate de diaree, cresc de îndată ce temperatura atinge niveluri ridicate timp de mai multe zile la rând”, notează ea, adăugând că mortalitatea infantilă a atins 366 și 332 la mie în timpul săptămânilor cu cea mai mare mortalitate din iulie și august.
Conform cercetărilor istoricului, această creștere poate fi atribuită lipsei de lapte (deoarece vacile care dădeau lapte au căzut victime unei epidemii de febră aftoasă), dar și calității proaste a apei și igienei inadecvate, deoarece căldura favorizează proliferarea microorganismelor.
Dezastrul a fost astfel perceput ca o adevărată „criză a mortalității infantile”, într-un moment în care se încerca reducerea numărului de copii care mureau în primii ani de viață. Cu toate acestea, temperaturile ridicate au afectat și persoanele în vârstă.
Valul de căldură din vara anului 1911 a afectat și alte țări, inclusiv Regatul Unit, Țările de Jos și Belgia, și a fost, de asemenea, unul dintre cele mai intense din istoria acestora.
