Precursoarea armei termobarice a fost arma cu exploziv tip carburant-aer sau cu nor exploziv( FAE, fuel air explosive) care utilizeaza o substanta combustibila, de regula lichida, care este dispersata de o incarcatura exploziva clasica, iar o a doua incarcatura exploziva clasica, temporizata de data aceasta, aprinde amestecul aerosol carburant-aer in momentul in care s-a atins concentratia optima.
Arma termobarica este un proiectil cu pereti subtiri, care contine o substanta exploziva pulverizabila si o incarcatura exploziva pentru ruperea peretilor proiectilului si dispersarea incarcaturii. De regula explozivul utilizat in armele termobarice este deficitar in oxigen, un aport de oxigen din aerul exterior fiind necesar pentru combustia completa a incarcaturii.
Dupa explozia incarcaturii de dispersare, amestecul exploziv-aer se inflameaza si arde sub actiunea unui numar foarte mare de centri de initiere reprezentati de mici particule metalice incandescente. Doar o parte din energie este eliberata in faza initiala de detonatie, care genereaza un amestec suprasaturat in carburant, care apoi realizeaza o „postcombustie” in amestec cu aerul supraincalzit de soc. Energia eliberata prin „postcombustie” prelungeste durata suprapresiunii si mareste globul de foc. Viteza de detonare scade astfel la 3-4 km/s fata de 8 km/s in cazul explozivilor clasici.
Intr-o explozie a unui proiectil clasic cu pereti grosi incarcat cu TNT fenomenul de fragmentare inhiba amestecul gazelor de detonare cu aerul, iar expansiunea rapida a detonatiei are un efect de racire inainte ca fenomenul de amestec al gazelor de detonare cu aerul ( redus totusi ) sa aiba loc. O parte insemnata din energia TNT-ului este utilizata pentru ruperea corpului si accelerarea schijelor. Mai mul , explozivii conventionali sunt un amestec de carburant si oxidant (25% carburant si 75% oxidant in cazul prafului de pusca ). Renuntarea la o parte (sau chiar total in cazul FAE) din oxidant prin utilizarea oxigenului din aerul atmosferic face ca la masa egala o arma termobarica sau FAE sa aiba un efect sporit fata de una clasic .
Armele termobarice sunt optimizate sa produca unda de soc si (4-10 bari) si caldura intensa (2500 – 3000ºC). Pentru spargerea timpanelor presiunea necesara este de 0,2 bari, pentru un efect letal fiind necesari 4 bari. Pentru distrugerea unei cladiri prin explozie interioara este suficient 1 bar. Arme este suprinzator de eficienta in spatii inchise (tuneluri, cladiri) pentru ca unda de soc si globul de foc au efect si dupa colturi sau adapostiri, reflexiile in colturi aumentand varfurile de presiune. Principalele efecte letale sunt reprezentate de unda de soc, care provoaca leziuni interne si caldura intensa care provoaca arsuri grave. Cele secundare sunt intoxicarea cu gazele de detonatie, sufocarea din cauza lipsei oxigenului, plagile multiple provocate de transformarea in schije a obiectelor distruse de unda de soc. Politraumatismele cauzate de azvarlirea persoanelor de catre unda de soc. Prin racirea brusca a gazelor de detonare apare fenomenul de comprimare a acestora ceea ce duce la o scadere brusca a presiunii, un vid partial care este destul de puternic pentru a cauza alte daune persoanelor sau structurilor. Deci, principalele tipuri de rani pe care le pot prezenta supravietuitorii sunt leziuni interne grave, arsuri profunde, intoxicare cu gaze, politraumatisme, toate acestea ducand la un tratament foarte dificil al ranitilor.
La ora actuala, statele care au declarat posesia unei astfel de arme sunt: SUA, Rusia, China, India, Canada, Israel, Serbia, Bulgaria.
La noi in tara, specialistii din actualul Centru de cercetare stiintifica pentru aparare NBC si ecologie, urma unei munci asidue desfasurate pe parcursul multor ani, au reusit sa controleze fenomenul de detonatie al amestecurilor de substanta combustibila si aer in atmosfera libera in anul 1983, iar la inceputul anilor ’90 deja transpusesera in practica tehnologia, realizand mai multe prototipuri, in cadrul programelor de cercetare codificate FLAMINGO-4 si CHIHLIMBARUL.
