VI.
Echipa de recuperare ajunse la Halcyon-9 șaisprezece zile mai târziu, trimisă de Agenția de Cercetare Exoplanetară după ce ultimul semnal de la stație se stinsese brusc. Erau patru: doi ofițeri de securitate, un tehnician și o femeie pe nume Dr. Ilinca Sabo — psiholog specializat în traume de izolare extremă, trimisă special pentru cazul în care avea să găsească supraviețuitori.
Nu se aștepta să găsească niciunul.
Stația plutea intactă, cu toate sistemele funcționale, cu luminile aprinse și oxigenul curat. Doar liniștea era greșită — genul de liniște care simți că te privește.
— Toate ușile sunt descuiate, raportă unul dintre ofițeri, Grant, verificând coridorul principal. Toate camerele — goale. Fără sânge. Fără semne de luptă.
Ilinca se opri în fața laboratorului B. Pe podea, exact unde arătase ultima imagine trimisă de stație, cercul cu nouă linii tăiate era încă acolo — nu desenat pe abur de data asta, ci gravat direct în metal, cu o precizie imposibilă pentru o mână omenească.
— Cineva a stat mult timp să facă asta, murmură ea.
— Sau ceva, spuse Grant.
VII.
În camera Elenei Voss găsiră jurnalul ei personal, ascuns sub o placă demontabilă a podelei — un detaliu pe care ea nu-l menționase niciodată în rapoartele oficiale.
Ilinca îl citi cu voce tare, în timp ce tehnicianul, Devon, cerceta consola din laborator.
Istorie.eu
- James Cook, englezul care a descoperit Australia și a murit în Hawaii
James Cook este unul dintre cele mai interesante și faimoase personaje din Istoria Angliei, rolul jucat de acesta în expansiunea…
România Misterioasă
- Maghiarizarea românilor din Ardeal: cum s-a schimbat limba și identitatea în epoca habsburgică
Cucerirea Transilvaniei de către Habsburgi, la sfârșitul secolului al XVII-lea, a deschis o nouă etapă în istoria Ardealului. Principatul, aflat…
„Ziua 14 de la dispariția lui Reyes. Am înțeles greșit de la început. Nu e o entitate care trăiește sub gheață. E un ecou — o amprentă lăsată de ceva mult mai vechi, care a murit acolo, cu mii de ani în urmă. Semnalul nu vine de la o ființă vie. Vine de la memoria ei, repetată la infinit, ca un disc zgâriat.
Dar un ecou, dacă e ascultat suficient de mult timp, de suficient de multe minți deodată, începe să creadă că e din nou viu.”
Devon ridică privirea de la consolă.
— Am ceva. Jurnalele arată că, în ultima săptămână, toți membrii echipajului au raportat același vis. În fiecare noapte. Exact aceleași cuvinte.
— Ce cuvinte? întrebă Ilinca, deși simțea deja un fior rece pe șira spinării.
Devon citi de pe ecran:
„Numără-mă înapoi la viață.”
VIII.
Grant găsi camera lui Marcus ultima. Spre deosebire de celelalte, aceasta nu era goală.
Pe pat, așezate cu grijă, ca niște obiecte de cult, se aflau nouă obiecte personale — un ceas, o pereche de ochelari, un inel, o carte, și așa mai departe — câte unul de la fiecare membru al echipajului. Deasupra lor, pe perete, scrisă cu ceva ce Grant refuză să identifice, apărea aceeași frază repetată de nouă ori, în nouă scrisuri diferite:
Suntem încă aici. Ascultăm. Numărăm.
Ilinca simți cum i se taie respirația.
— Nu au dispărut, spuse ea încet. Au fost… transferați. Convertiți. Ecoul avea nevoie de nouă voci ca să devină ceva mai mult decât o amintire.
— Și acum? întrebă Grant, cu mâna deja pe armă, deși știa cât de inutilă ar fi împotriva a ceva ce nu putea vedea.
Un puls surd trecu prin podeaua stației — jos, adânc, aproape imperceptibil, dar suficient cât să facă apa dintr-un pahar uitat pe masă să tremure în cercuri concentrice.
Pe consola din laborator, graficul semnalului, care ar fi trebuit să fie mort de șaisprezece zile, se aprinse din nou.
De data aceasta, pulsul nu mai avea nouă bătăi.
Avea treisprezece.
IX.
Ilinca înțelese ultima în noaptea aceea, în timp ce stătea trează, ascultând sunetele stației prin pereți — sunete care semănau, din ce în ce mai tare, cu respirația a patru oameni noi.
Rapoartele oficiale ale Agenției aveau să consemneze mai târziu doar atât: contact pierdut cu echipa de recuperare Halcyon-9, cauză necunoscută.
Dar în arhivele nepublicate, printre ultimele transmisii primite de la stație, exista o singură înregistrare audio de opt secunde — o voce de femeie, calmă, aproape blândă, repetând un singur cuvânt, din ce în ce mai încet, până se stingea complet în static:
„Numărați… numărați… numărați…”
Iar undeva, la marginea sistemului Kessler, sub gheața unei luni fără nume, ecoul continua să crească.
Aștepta următorii nouă.
Va continua
Distribuie articolul
Dacă ți-a plăcut, ajută-ne să ajungă la mai mulți cititori — și primești sigiliul difuzorului.
Articole similare
Ecoul din adâncuri — Partea a III-a
Cuprins X. XI. XII. XIII. X. Trei ani mai târziu, Agenția de Cercetare Exoplanetară clasificase oficial dosarul Halcyon-9…
Citește articolul →
03:17 — Povestea care nu trebuia scrisă
La început, nimeni nu a observat. Banner WhatsApp Era doar o oră. 03:17. Aparea în povestiri horror publicate…
Citește articolul →
A.I.Stories - Cel care așteaptă
Cuprins I. Ceasul din piață II. Ceasul III. Ce era în oglindă IV. A doua zi I. Ceasul…
Citește articolul →