Soarta alianței care avea să pună capăt Celui De-al Doilea Război Mondial și să salveze Europa de naziști a fost jucată, spun martorii contemporani, la o sticlă de vin sau de votcă, în cabinetul lui Stalin, în vara lui 1942. Primul ministru britanic, marele om de stat Winstion Churchill, o personalitate complexă, a înțeles că singura șansă de a-i învinge rapid pe nemți era să cristalieze o alianță cu americanii și rușii. În primul rând cu rușii, în ceea ce privește Europa. Churchill și-a dat seama că Hitler poate fi învins dacă va fi prins ca într-un clește, de la vest de anglo-americani, iar de la est de sovietici. Problema era însă delicată. Churchill era un anti-comunist convins.
„Nu am cunoscut un adversar mai înverşunat al comunismului ca mine”, mărturisea Churchill. În plus, Stalin nici nu dorea să mai audă de „imperialiștii” britanici după ce a fost lăsat singur în fața invaziei naziste, deși englezii i-ar fi promis un atac aerian asupra Luftwaffe care nu s-a mai concretizat. În ciuda diferențelor ideologice și politice, Churchill a făcut primul pas și a plecat, pe 12 august 1942, la Moscova, pentru a discuta cu Stalin.
În discuțiile preliminare, Stalin ceruse imperios lui Churchill deschiderea unui front în Balcani pentru a reduce presiunea germană asupra URSS. Churchill venea însă cu un refuz. Întâlnirea, care purta numele de cod “Bracelet”, părea din start compromisă.
La Conferința de la Moscova, Stalin a luat foc când a auzit că anglo-americanii nu atacă pe frontul de Vest în aceea vară. Mai mult decât atât, i-a jignit pe englezi spunându-le că nu se țin de cuvânt, că se baricadează pe insula lor și că, de fapt, le este teamă să lupte cu nemții. S-a mai pus problema unui convoi de aprovizionare și suport, prin zona arctică, dar și în acest caz discuțiile s-au împotmolit.
Churchill se pregătea să plece, pe 15 august 1942, cu un mare eșec diplomatic.
În acel moment, Churchill și Stalin au decis totuși să stea de vorbă între patru ochi. Sir Alec Cadogan, subsecretarul de la Ministerul Afacerilor Externe din delegaţia lui Churchill, relatează cum a decurs aceea întâlnire. La întâlnirea de taină, pe lângă Churchill și Stalin, au participat și Molotov, dar și Sir Cadogan. Dar au ajuns ceva mai târziu. Când au intrat în cabinetul lui Stalin, l-au găsit pe dictatorul sovietic și pe Churchill mâncând și consumând băuturi alcoolice ca la o nuntă.
Amândoi pasionați de băutură, s-au împrietenit imediat și au găsit limbaj comun. „Acolo i-am găsit pe Winston, pe Stalin şi pe Molotov care venise şi el între timp. Stăteau în jurul unei mese încărcate, pline cu mâncare şi băutură. Era şi un purcel de lapte fript, dar şi un număr greu de contabilizat de sticle cu băutură”, mărturisea Cadogan. Stalin și Churchill au băut toată noaptea. „Toată lumea părea fericită ca la o nuntă”, spunea Sir Cadogan.
La patru dimineața, după un număr nedefinit de sticle de votcă și vin, Churchill și Stalin au bătut palma. Germania Nazistă avea să fie prinsă ca într-un clește.
Seria de evenimente care au hotărât soarta lumii în 1942 s-a încheiat cu bătăliile de la El Alamein. Carismaticul general german Erwin Rommel reușise, cu faimoasa sa Afrika Corps, să ocupe Egiptul, încercând să pună mâna pe Canalul Suez pentru a tăia toată aprovizionarea britanicilor. Britanicii s-au reorganizat, inclusiv cu trupe din fostele colonii, și au reușit, la El Alamein, să-i învingă pe nemți în două bătălii importante.
Prima în vara lui 1942, iar cea decisivă la finele lui octombrie, în același an. Trupele britanice conduse de generalul Bernard Montomery au reușit să prăbușească pozițiile defensive ale trupelor inamice, fiind capabile totodată să stăvilească sau să evite contraatacurile germane. Victoria a fost totală, nemții fiind alungați din Africa de Nord, iar Suezul salvat. După doi ani, clopotele au bătut din nou în bisericile din Anglia celebrând victoria.
Cu rezistența de la Stalingrad, alianța încheiată cu Stalin și victoria din Africa de Nord, Churchill a putut exclama: “Este începutul sfârșitului!”. Evident, pentru Germania Nazistă.
