Războiul Civil Chinez (1927-1949)
5 (1)

Războiul Civil Chinez (1927-1949)

Războiul Civil Chinez (1927-1949) a fost un conflict major între Partidul Naționalist (Kuomintang sau KMT) și Partidul Comunist Chinez (PCC), care a avut un impact semnificativ asupra istoriei Chinei moderne. Conflictul a avut rădăcini în lupta pentru putere din perioada de după prăbușirea dinastiei Qing în 1912, când China a fost fragmentată de diverse facțiuni.

Contextul istoric

În urma căderii dinastiei Qing, Republica Chineză a fost fondată în 1912 sub conducerea lui Sun Yat-sen, liderul Partidului Naționalist. Totuși, perioada de instabilitate politică și conflictele între diversele facțiuni locale au condus la o situație precară. În anii 1920, Kuomintang-ul a început să colaboreze cu Partidul Comunist Chinez, sprijinit de Uniunea Sovietică, într-o alianță denumită “Primul Front Unit” pentru a învinge lorzii războiului regionali care controlau multe părți din China.

Declanșarea războiului

Colaborarea dintre KMT și PCC s-a deteriorat rapid. În 1927, liderul KMT, Chiang Kai-shek, a lansat o serie de atacuri împotriva comuniștilor în cadrul masacrului de la Shanghai, ceea ce a declanșat Războiul Civil Chinez. Conflictul a fost inițial caracterizat de o serie de lupte locale și operațiuni de guerilă.

Faza inițială și retragerea comunistă

În anii 1930, forțele KMT au lansat mai multe campanii împotriva PCC, care se refugia în zonele rurale și montane. În 1934, comuniștii au fost forțați să înceapă o lungă retragere cunoscută sub numele de „Marșul cel Lung” (1934-1935), un episod dureros, dar și unul care a consolidat conducerea lui Mao Zedong asupra Partidului Comunist Chinez.

Războiul Civil Chinez (1927-1949)

Ocupația japoneză și pauza din război

Invazia Japoniei în 1937 și izbucnirea celui de-al Doilea Război Chino-Japonez a dus la formarea unei alianțe temporare între KMT și PCC pentru a face față agresiunii externe. Această colaborare a fost tensionată, dar a amânat temporar conflictul dintre cele două părți. După înfrângerea Japoniei în 1945, odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, războiul civil a reînceput cu și mai multă intensitate.

Faza finală și victoria comunistă

Între 1946 și 1949, luptele au devenit mai intense, iar Partidul Comunist a câștigat teren. Sprijinul popular pentru PCC a crescut datorită reformelor agrariene pe care le-au implementat în teritoriile controlate de ei. În schimb, KMT s-a confruntat cu probleme interne, corupție și pierderea sprijinului popular.

În 1949, forțele comuniste, conduse de Mao Zedong, au reușit să înfrângă armata naționalistă. Pe 1 octombrie 1949, Mao Zedong a proclamat înființarea Republicii Populare Chineze în Piața Tiananmen din Beijing. Chiang Kai-shek și trupele naționaliste au fost forțate să se retragă în Taiwan, unde au continuat să pretindă că reprezintă guvernul legitim al Chinei.

Consecințe

Războiul Civil Chinez a dus la împărțirea politică a Chinei în două entități: Republica Populară Chineză, controlată de comuniști pe continent, și Republica Chineză în Taiwan. Această diviziune a influențat politica regională și globală de-a lungul Războiului Rece și continuă să fie o sursă de tensiuni geopolitice în regiune.

Războiul a avut un impact major asupra structurii sociale și economice a Chinei, iar reformele comuniste au transformat radical societatea chineză, conducând la politici precum Marea Revoluție Culturală și Marea Foamete din anii 1950 și 1960. Totodată, a deschis calea pentru transformarea Chinei într-o superputere mondială în deceniile următoare.

Votează articolul!
[Total: 1 Average: 5]
Lasă un comentariu
(Visited 71 times, 1 visits today)
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.